Mai multă siguranță pentru pietoni. În apropiere de UTM, au fost instalate două semafoare noi

Mai multă siguranță pentru pietoni. În apropiere de UTM, au fost instalate două semafoare noi
Colaj ziar.md. Sursa foto: Facebook/Primăria Chișinău

Două semafoare pentru pietoni au fost instalate pe strada Studenților, la intersecția cu bulevardul Moscova, în imediata apropiere a Universității Tehnice a Moldovei. Potrivit Primăriei, noile instalații vor spori gradul de siguranță la traversarea trecerii.

Semafoarele noi sunt dotate cu corpuri LED, timer, butoane de apel cu sensor și semnal acustic la tastare. Totodată, unul dintre pilonii de suport a fost schimbat.

Concomitent, Întreprinderea Lumteh a inițiat lucrările de modernizare a obiectivelor de semafoare, conform planului de intervenții pentru anul curent.

Municipalitatea precizează că în prezent au loc acțiuni de pregătire pentru reparația capitală a intersecției semaforizate „str. Sf. Gheorghe - str. Alexandru Hâjdeu",  unde vor fi înlocuite în totalitate 8 semafoare pietonale și 6 pentru transport, ce vor fi echipate cu LED și cronometru și va fi schimbată și rețeaua de cabluri.

De la începutul anului curent, lucrări la rețeaua de semafoare s-au realizat pe strada Voluntarilor, unde a fost reconstruit un obiectiv semaforic pietonal, dar și pe strada Bogdan Voievod, unde a fost construit un nou obiectiv de semafoare pentru pietoni.