MAE, după depistarea dronei din raionul Telenești: „R. Moldova va continua să investească în pace și securitate”
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a venit cu o reacție după ce în raionul Telenești a fost depistată o nouă dronă de tip Gerbera. Potrivit instituției, orice aparat de zbor fără pilot care ajunge în spațiul aerian sau pe teritoriul R. Moldova reprezintă o amenințare la adresa securității naționale și o încălcare a suveranității și integrității teritoriale a statului nostru.
„R. Moldova condamnă asemenea încălcări, condamnă războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei, care pune în pericol și siguranța cetățenilor noștri. În fața acestor riscuri, R. Moldova va continua să investească în pace și securitate, pentru a asigura protecția țării și siguranța cetățenilor săi”, a transmis diplomația de la Chișinău.
Vrei știrile pe scurt și rapid? Suntem și pe Telegram
Amintim că o dronă cu lungimea de circa 2,5 metri a fost găsit în această dimineață pe malul unui iaz de la intrarea din satul Nucăreni, raionul Telenești.
Experții secției tehnico-explozive din cadrul Inspectoratului General al Poliției (IGP) au constatat că dispozitivul era de tip Gerbera și nu conținea explozibil.



Sursa foto: Teleradio-Moldova
Ultima dronă descoperită pe teritoriul R. Moldova a fost găsită pe 29 noiembrie în raionul Sîngerei, însă despre acest lucru s-a aflat abia pe 3 decembrie. Aparatul de zbor fără pilot de tip Gerbera a fost dezasamblat și ulterior transportat de către un bărbat în comuna Pepeni.
Cetățenii care observă drone sau alte dispozitive suspecte căzute la sol sunt rugați să nu se apropie de ele, să nu le atingă și să anunțe de urgență Poliția la numărul 112.