MAE confirmă că în microbuzul răsturnat în România se aflau 11 cetățeni moldoveni. În ce stare sunt aceștia
ACTUALIZARE (16:33) Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău (MAE) a confirmat că în autobuzul care s-a răsturnat în România se aflau 11 cetățeni moldoveni și că două persoane au fost transportate la spital. Ambele persoane au fost externate.
„Consulatul General al R. Moldova la Iași a luat legătura cu autoritățile din județul Suceava în legătură cu accidentul rutier produs pe DN 17, în comuna Ilișești, în care a fost implicat un microbuz cu 11 cetățeni moldoveni. Potrivit informațiilor preliminare, două persoane au fost transportate la spital cu traumatisme ușoare spre medii, aflându-se într-o stare satisfăcătoare.
La momentul actual, nicio persoană dintre cele două nu se mai află internată, acestea au fost investigate medical și au părăsit unitatea spitalicească, fiind însoțite. Ceilalți pasageri nu au necesitat îngrijiri medicale”, au transmis reprezentanții MAE.
ȘTIREA INIȚIALĂ (14:35) Un microbuz care circula din R. Moldova spre Germania a fost implicat într-un accident rutier în județul Suceava, România. Impactul s-a produs în seara zilei de 16 ianuarie, între localitățile Ilișești și Păltinoasa, notează Monitorul de Suceava. Potrivit sursei citate, în microbuz se aflau 11 persoane, iar două dintre acestea au fost rănite și transportate la spital.
La volanul microbuzului Mercedes Benz, înmatriculat în Polonia, care tracta și o remorcă, se afla un cetățean moldovean, în vârstă de 35 de ani. Preliminar, polițiștii au stabilit că acesta ar fi pierdut controlul asupra autoturismului din cauza vitezei excesive.
Monitorul de Suceava scrie că vehiculul a părăsit partea carosabilă, pătrunzând pe acostament, a lovit un cap de pod aflat pe marginea părții carosabile, după care s-a răsturnat pe partea stângă, iar remorca - mai în față, în același șanț.
Vrei știrile pe scurt și rapid? Suntem și pe Telegram
În urma impactului, un bărbat și o femeie au fost transportați la Spitalul Județean Suceava. Pacienții prezentau plăgi, contuzii, iar unul dintre aceștia avea și traumatism cranian minor.
Oamenii legii au constat că șoferul nu se afla în stare de ebrietate.
Autoritățile moldovenești încă nu au venit cu un comentariu în privința accidentului și a persoanelor implicate.



Sursa foto: Monitorul de Suceava