„Made in Moldova”. 22 de troleibuze produse în R. Moldova vor circula pe străzile din Bălți
R. Moldova produce troleibuze electrice cu încărcare dinamică și care corespund tuturor standardelor internaționale în domeniu. Peste 70 de unități de transport „made in Moldova” circulă astăzi pe străzile municipiului Chișinău, iar 16 troleibuze au fost transmise autorităților din municipiul Bălți. Alte șase troleibuze urmează să fie livrate Primăriei Bălți până la sfârșitul lunii august, a declarat directorul întreprinderii tehnico-științifice „Informbusiness”, Vitalie Eșanu, în cadrul unei conferințe de presă comune cu ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba.
„Moldova produce troleibuze. Da, da, ați citit bine. Nu vi s-a părut. Și trebuie să fim mândri de acest lucru. „Produs autohton” nu înseamnă doar vin și prune cu care ne mândrim nespus de mult. Producem și troleibuze, și utilaje, și diferite echipamente. Aici, acasă”, a scris ministrul Alaiba în urma vizitei la compania producătoare de troleibuze.
Potrivit ministrului Dezvoltării Economice și Digitalizării, compania „Informbusiness” a produs 16 troleibuze pentru municipiul Bălți, iar până la sfârșitul lunii august va livra încă 6 unități.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Troleibuzele livrate în municipiul Bălți au fost achiziționate în urma unei licitații organizate prin creditare de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.
„Troleibuzele sunt produse la Chișinău, fiind utilizate atât componente importate de peste hotare, cât și echipamente produse în republică. Nu e vorba de asamblarea troleibuzelor, dar de producerea lor. (...) Acum în municipiul Chișinău circulă 70 de astfel de troleibuze”, a declarat fondatorul și directorul întreprinderii tehnico-științifice Informbusiness, Vitalie Eșanu.
Totodată, compania exportă tehnică și echipamente de circa 30 de modele pentru troleibuze, autobuze electrice, tramvaie, în peste 170 de orașe din întreaga lume. Directorul „Informbusiness” nu exclude că firma sa va produce în viitor și tramvaie: „Avem noi o idee năstrușnică de a produce tramvaie”.
Întreprinderea tehnico-științifică „Informbusiness” produce echipamente electronice pentru transportul electric începând cu anul 2000. În prezent, întreprindere produce autobuze și troleibuze electrice.