Emanuel Macron a lansat consultări în vederea formării unui guvern
Președintele Emmanuel Macron a lansat vineri consultări cu principalele forţe politice din Franţa, primind pentru început opoziţia de stânga, în încercarea de a numi un nou prim-ministru și de a oferi Franței un nou Guvern, transmite presa franceză.
Ziua de vineri se anunţă lungă şi tensionată pentru şeful statului francez, contestat chiar şi în propria tabără după ce a decis singur sau aproape singur, a doua zi după rezultatele dezastruoase de la alegerile europene, să dizolve Adunarea Naţională şi să convoace alegeri legislative care i-au lipsit tabăra de o majoritate relativă.
Potrivit presei din Franța, guvernul demisionar al premierului Gabriel Attal gestionează de 38 de zile afacerile curente ale Franţei, perioadă record după Al Doilea Război Mondial, în timp ce se apropie scadenţe bugetare cruciale.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
În încercarea de a scoate ţara din impas, preşedintele Macron a început consultările în jurul orei 10:30 (08:30 GMT), primind la Palatul Elysée Noul Front Popular (NFP), o alianţă ad-hoc a forţelor de stânga (stânga radicală, socialişti, ecologişti şi comunişti), care a creat o surpriză obţinând 193 de deputaţi, departe însă de majoritatea absolută (289 de mandate).
Preşedintele Franţei se va întâlni și cu liderii taberei sale, care are 166 de deputaţi, apoi cu cei ai dreptei republicane. Alte două grupuri minoritare vor încheia ziua consultărilor, urmând ca noi discuţii să aibă loc luni cu formaţiunea de extremă dreapta Adunarea Naţională (RN) şi aliaţii săi (142 de deputaţi), singurii care exclud o coaliţie şi se pregătesc pentru următoarele alegeri, în special pentru scrutinul prezidenţial din 2027.