Lucrările de reabilitare a pivniței din subsolul fostului Muzeu Bisericesc din capitală vor fi reluate

Pivnița cu o vechime de peste 200 de ani, descoperită în 2021 în subsolul fostului Muzeu Bisericesc din capitală, a fost inclusă în traseul turistic al sectorului Rîșcani. Deoarece lucrările de reabilitare au fost puse pe pauză, construcția a avut de suferit. Totuși, acestea urmează să fie reluate în curând, întrucât din bugetul municipal au fost alocate trei milioane de lei, informează PRO TV Chișinău.
Potrivit sursei citate, proiectul de reabilitare a pivniței descoperită de arheologici a fost prezentat de Primăria capitalei acum doi ani.
„Toate cele trei hale au fost aduse în ordine, însă de mai bine de un an lucrările au fost stopate. Se vede că între timp locul a fost inundat, iar din cauza umidității au înverzit pereții în unele locuri”, a menționat corespondenta PRO TV Chișinău, Diana Ambros.
În pivniță ar urma să fie instalate patru uși din stejar. Din cauza condițiilor din interior, deocamdată, acest lucru nu este posibil.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
„Ca să pot instala ușa asta trebuie să fie niște condiții – uscat, ventilare, balamalele existente rămân, dar trebuie să vină specialist să le conserveze. (...) Ușa laterală mică e asamblată și așteaptă deja de vreo jumătate de an. Eu le asamblez destul de repede, dar care e sensul, ca ele să stea?”, a spus lemnarul Sergiu smocvin.
Pretorul sectorului Rîșcani, Mihai Furculiță, a declarat că lucrările vor fi reluate în cel mai scurt timp, din bugetul municipal fiind alocate trei milioane de lei.
„S-a definitivat procesul de execuție pe exterior, s-au anunțat licitației, avem firma câștigătoare și în scurt timp trebuie să demarăm lucrările de definitivare a acestui proiect. Este un proces tehnologic, noi intenționat am staționat executarea lucrărilor pentru a vedea toate neclaritățile pentru că a fost reparat, adus în starea inițială după procedeele vechi. Va fi adus în ordine”, a dat asigurări funcționarul, precizând că pivnița, care va fi parte componentă a Muzeului de Istorie a Orașului Chișinău, a fost deja inclusă în traseul turistic al sectorului Rîșcani, unde se regăsește și Moara Roșie.
Construcția descoperită în anul 2021 este una dintre cele mai vechi clădiri identificate până acum în capitală. În clădirea fostului Muzeu Bisericesc a locuit mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni.