Modernizarea Postului vamal Sculeni continuă. Președinția: „Începând de azi, călătorii vor beneficia de condiții de control cu adevărat europene”
Șefa statului, Maia Sandu, a vizitat joi, 20 iulie, postul vamal Sculeni, care este în proces de reconstrucție. Președinția R. Moldova menționează că „de astăzi automobilele și autocarele de pasageri vor beneficia de condiții de așteptare și de control cu adevărat europene”, după ce la postul Sculeni au fost construite, pe sensul de ieșire din țară, șapte piste noi de control vamal.
Potrivit instituției prezidențiale, până la sfârșitul acestui an urmează să fie încheiate și lucrările pe sensul de intrare în R. Moldova, iar postul vamal va fi pe deplin modernizat.
„Șapte piste noi de control vamal pe sensul de ieșire din țară au fost deja finalizate și, începând de azi, automobilele și autocarele de pasageri vor beneficia de condiții de așteptare și de control cu adevărat europene. Până la sfârșitul anului vor fi încheiate și lucrările pe sensul de intrare, iar postul vamal va fi pe deplin modernizat”, anunță Președinția.
Președinta a declarat, în timpul vizitei la Sculeni, că îmbunătățirea infrastructurii naționale este o prioritate: „Țara noastră trebuie să aibă posturi vamale, drumuri, poduri și căi ferate moderne”.
După cum a anunțat anterior Serviciul Vamal, la postul vamal Sculeni au fost construite, pe sensul de ieșire din țară, pavilioane și copertine, șapte piste noi de control vamal, a fost betonată o porțiune de circa 10.000 m.p. de drum, a fost construită o platformă de scanare și peretele de protecție pentru scanerul mobil, a fost construit sistemul de aprovizionare cu gaze lichefiate, rețelele exterioare de alimentare cu apă și canalizare, dar și sistemul de iluminare exterioară este în curs de executare.
La fel, au fost executate pe sensul de intrare în țară lucrări precum: terasament, toate elementele metalice necesare pentru pavilioane și copertine au fost prefabricate, a fost construită boxa de examinare aprofundată și peretele de protecție pentru scanerul mobil.
Proiectul de reabilitare a postului vamal sculeni este finanțat de UE în cadrul Programului Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020, bugetul total al proiectului este de 10.000.000,00 euro, dintre care 6.428.000,00 euro reprezintă valoarea totală a grantului.