miercuri, 11 martie, 2026
  • USD
  • EUR
Locuitorii municipiului Bălți au rămas fără apă potabilă, iar unele școli au trecut la program redus după poluarea Nistrului
Foto simbol: Getty Images

Locuitorii municipiului Bălți au rămas fără apă potabilă, iar unele școli au trecut la program redus după poluarea Nistrului

Locuitorii municipiului Bălți au rămas fără apă potabilă în dimineața zilei de 11 martie, după ce autoritățile au decis sistarea alimentării din motive de siguranță sanitară. Asta după ce o pată suspectă de ulei ar fi ajuns în apropierea stației de captare a apei din râul Nistru, ceea ce a determinat oprirea temporară a procesului de pompare pentru a evita contaminarea sistemului de alimentare.

Directorul întreprinderii Apă-Canal Bălți, Vitalie Ungureanu, a declarat pentru NordNews că pata a ajuns până în zona stației de captare utilizate de Aquanord, iar operatorul a fost nevoit să oprească alimentarea încă din seara zilei de marți.

„Asta înseamnă că pata a ajuns până la stația unde Aquanord captează apa și ei s-au deconectat de la ora 21:00. În acest moment, practic centrul orașului a rămas fără apă. Cartierul 8, Cartierul 6 și zona Dacia încă mai au apă”, a declarat Ungureanu.

Din cauza lipsei apei, mai multe instituții de învățământ din municipiul Bălți au trecut la program redus. Totodată, unele ore ar putea fi suspendate pentru a putea respecta normele sanitare.

Autoritățile locale spun că măsura este una preventivă și va rămâne în vigoare până când specialiștii vor verifica calitatea apei și vor elimina riscurile pentru sănătatea populației.

0:00
/0:05

Sursa video: Бельцы Сегодня

Deocamdată nu este clar cât va dura sistarea alimentării cu apă, însă serviciile municipale monitorizează situația și promit că livrarea apei va fi reluată imediat ce condițiile vor permite.

Ce se întâmplă cu apa din Nistru? Autoritățile verifică o posibilă poluare
Autoritățile din Republica Moldova au activat protocoalele de coordonare interinstituțională după apariția unor informații preliminare despre o posibilă poluare a râului Nistru. Ministerul Mediului anunță că există suspiciuni că ar fi avut loc o deversare de substanțe în partea superioară a râului. Instituțiile responsabile au început deja verificările pentru a

Amintim că autoritățile din Republica Moldova au activat protocoalele de coordonare interinstituțională după apariția unor informații preliminare despre o posibilă poluare a râului Nistru. Specialiștii mai multor instituții au prelevat probe de apă pentru a stabili natura substanțelor și concentrația acestora.

Primele evaluări arată că nivelul de oxigen din apă se încadrează în limite normale, însă rezultatele finale ale analizelor de laborator sunt așteptate în cursul zilei de mâine. Autoritățile recomandă locuitorilor din zonă să evite utilizarea apei direct din râu până la clarificarea situației.