Locuitorii din comuna Iliciovca își aleg repetat primarul. La funcție aspiră șase candidați
Locuitorii din comuna Iliciovca, raionul Florești, au ieșit astăzi din nou la vot, pentru a-și alege în mod repetat primarul. Se întâmplă după ce Consiliul electoral al circumscripției a anulat înregistrarea candidatei Partidului „Renaștere” la funcția de primar pentru alegerile locale noi din 17 noiembrie 2024, invocând încălcarea legislației care a influențat rezultatele votului.
Potrivit Comisiei Electorale Centrale (CEC), astăzi, 15 decembrie, în localitate au fost deschise două secții de votare, la urnele de vot fiind așteptați 1.234 de alegători. Până la ora 09:00, 45 de alegători și-au exercitat dreptul la vot, ceea ce este echivalent cu 3,64% din cei înscriși în listele electorale.
În buletinul de vot se regăsesc toți candidații care au participat în turul întâi de scrutin, cu excepția candidatei Partidului „Renaștere”, Irina Volciuc. Mai exact, este vorba despre următorii șase candidați:
- Victor Zlîdnea, candidat al Mișcării Respect Moldova;
- Serghei Eremeico, candidat independent;
- Fiodor Belîi, candidat independent;
- Valeriu Botnaru, candidat al Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM);
- Olga Palataicova, candidată a Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM);
- Irina Podoprigora, candidată a partidului „Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei”.
În cadrul votării repetate, alegerile sunt declarate valabile indiferent de numărul alegătorilor care au participat la vot.
Secțiile de votare se vor închide la ora 21:00.