Locuitorii din Boldurești, așteptați la urne. Turul doi repetat al alegerilor locale totuși va fi organizat

Duminică, 20 iulie, în comuna Boldurești totuși va fi organizat al doilea tur al alegerilor pentru funcția de primar. Comisia Electorală Centrală (CEC) a decis acest lucru astăzi, 16 iulie, informează ZdG.
Potrivit sursei citate, CEC a operat mai multe modificări la deciziile sale anterioare. Una dintre aceste este admiterea contestației depuse de candidatului independent Sergiu Bulicanu.
„Se infirmă legalitatea turului II de scrutin al alegerilor locale noi din 1 iunie 2025. (…) Efectele juridice de stabilire a nulității alegerilor precum și a datei votării repetate expuse în hotărârea CEC 3633/2025 își produc acțiunea în continuare”, conform raportoarei Rita Lefter-Simașco.

Luni, 14 iulie, Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a admis recursul depus de candidatul independent Nicanor Ciochină și a casat parțial decizia Curții de Apel Bălți, care obliga CEC să organizeze alegeri repetate.
După cum notează ZdG, completul de judecată constatase că „singura măsură adecvată și proporțională era suspendarea validării și declanșarea unei proceduri de reevaluare sau repetare a alegerilor, pentru a proteja interesul public, voința electoratului și integritatea democratică a procesului electoral”.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Amintim că, Nicanor Ciochină, acuzat că ar fi tamponat mortal un copil de 14 ani, a fost confirmat câștigător al alegerilor locale noi din Boldurești organizate pe 1 iunie, în urma renumărării voturilor din 7 iunie. Ciochină a obținut 614 voturi, iar contracandidatul său, Sergiu Bulicanu - 604 voturi.
Pe 25 iunie, judecătorii din Ungheni au anulat decizia din 10 iunie a Consiliului Electoral al Circumscripției Electorale Boldurești, cu privire la confirmarea turului doi de scrutin al alegerilor locale noi din 1 iunie. De asemenea, instanța a anulat decizia cu privire la validarea mandatului de primar obținut de Nicanor Ciochină. A doua zi, CEC a anunțat că a luat act de decizia Judecătoriei Ungheni, însă a atras atenția că aceasta poate fi pusă în executare doar după emiterea unei hotărâri definitive.
Pe 4 iulie, Curtea de Apel Nord a anulat turul doi al alegerilor pentru funcția de primar din Comuna Boldurești și a obligat Comisia Electorală Centrală (CEC) să organizeze votarea repetată în termen de două săptămâni. Ulterior, pe 7 iulie, CEC a decis organizarea unui nou scrutin pe 20 iulie.