luni, 06 aprilie, 2026
  • USD
  • EUR
Linia Vulcănești-Chișinău trebuie să fie gata până la sfârșitul lunii mai. În caz contrar, întârzierile vor fi sancționate
Sursa foto: energie.gov.md

Linia Vulcănești-Chișinău trebuie să fie gata până la sfârșitul lunii mai. În caz contrar, întârzierile vor fi sancționate

Lucrările la stațiile electrice din cadrul proiectului strategic Vulcănești-Chișinău trebuie finalizate la timp, iar eventualele întârzieri vor fi penalizate. Avertismentul vine din partea ministrului Energiei, Dorin Junghietu, după o vizită neanunțată la Stația Electrică Chișinău.

Oficialul a mers pe șantier pentru a verifica personal cum avansează lucrările și pentru a discuta direct cu reprezentanții companiei care execută proiectul. În acest context, a insistat asupra respectării termenelor și a transmis că nu vor fi acceptate abateri.

Ministrul a subliniat că finalizarea lucrărilor la stațiile electrice este prevăzută pentru sfârșitul lunii mai și că orice întârziere va avea consecințe. Totodată, acesta a subliniat necesitatea accelerării ritmului de lucru în perioada următoare.

„Lucrările la stațiile electrice trebuie finalizate până la sfârșitul lunii mai. Orice abatere de la termen va atrage aplicarea penalităților. Nu putem admite tergiversări într-un proiect de importanță strategică pentru securitatea energetică a țării”, a declarat Dorin Junghietu.

La Stația Electrică Chișinău sunt în curs lucrările de sistematizare pe verticală în zona de 400 kV, în vederea pregătirii infrastructurii pentru canalele de cabluri. În paralel, continuă asamblarea containerului destinat echipamentelor de protecție, iar în zona de 330 kV se desfășoară lucrări de ajustare a conexiunilor între echipamentele primare. După finalizarea containerului, urmează instalarea dulapurilor de protecție.

La Stația Electrică Vulcănești, majoritatea echipamentelor au fost deja instalate și conectate, cu excepția transformatoarelor de măsură, aflate în proces de livrare. De asemenea, au fost finalizate lucrările la canalele de cabluri, urmând etapa de tragere a cablurilor de comandă și conectarea acestora la echipamente.

Construcția propriu-zisă a liniei electrice aeriene a fost încheiată integral înainte de termen, în luna noiembrie, iar la începutul acestui an au fost realizate testări complexe, inclusiv în condiții meteorologice dificile, pentru a verifica funcționalitatea și reziliența infrastructurii.

Linia Independenței Energetice 400 kV Vulcănești-Chișinău, cu o lungime de 157 km, include aproximativ 500 de piloni și circa 1.500 km de conductoare, constituind o conexiune strategică între sudul și centrul Republicii Moldova. 

Proiectul traversează opt raioane și 35 de localități și este realizat în cadrul Proiectului de Dezvoltare a Sistemului Electroenergetic, finanțat de Grupul Băncii Mondiale. Valoarea totală a proiectului este de 61 de milioane de euro, dintre care circa 27 de milioane de euro sunt alocate construcției liniei electrice.

Lucrările la Linia Vulcănești-Chișinău au depășit 80%. Aceasta ar putea fi energizată până la sfârșitul lunii mai
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a efectuat astăzi o vizită de lucru la Stația Electrică Chișinău, parte a proiectului strategic de construcție a Liniei Electrice Aeriene de 400 kV Vulcănești-Chișinău. Oficialul a inspectat progresul lucrărilor de modernizare și a discutat cu reprezentanții companiei responsabile de executarea proiectului. Potrivit ministrului, lucrările la