
Legea cu privire la avocatură va fi reexaminată de Parlament. Precizările președintei R. Moldova
Legea cu privire la avocatură, care a fost votată în lectură finală la 10 iulie 2025, va fi reexaminată de Parlament, după ce președinta Maia Sandu a întors-o pentru modificări. Anunțul vine după ce majoritatea participanților la Congresul Extraordinar al Avocaților, desfășurat în perioada 25–28 iulie, a decis prelungirea, fără excepții, a grevei generale a avocaților din R. Moldova.
„Legea nr. 242/2025 pentru modificarea Legii cu privire la avocatură, în forma adoptată de Parlament, nu oferă soluții suficiente pentru problemele sistemice ale avocaturii, în special cele legate de integritate, transparență, meritocrație și asigurarea efectivă a accesului la justiție al cetățenilor. (...) O reformă serioasă înseamnă modernizarea instituțională a Uniunii Avocaților pentru a asigura mai multă transparență, eficiență și respectarea valorilor statului de drept, a promova meritocrația și egalitatea de șanse în accederea în profesie, precum și pentru a consolida un sistem de deontologie și etică profesională, funcțional și imparțial. Independența profesiei trebuie să meargă mână în mână cu responsabilitatea și integritatea. Din aceste motive, am decis să trimit legea Parlamentului, spre reexaminare”, a precizat Maia Sandu într-o postare pe rețelele sociale.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Șefa statului așteaptă ca Parlamentul să revină cu o lege care să asigure independența profesiei și rezolvarea problemelor din sistem, „astfel încât profesia de avocat să contribuie la respectarea legii și la consolidarea încrederii în justiție”.
Amintim că avocații au intrat în grevă generală pe 15 iulie, pentru o perioadă de 10 zile, ca reacție la modificările aduse Legii privind avocatura, adoptate recent de Parlament. În semn de protest, apărătorii nu au participat la ședințele de judecată, cu excepția cazurilor urgente, cum sunt cele privind aplicarea sau prelungirea măsurilor preventive.
La Congresul Extraordinar al Avocaților, desfășurat în perioada 25 - 28 iulie, majoritatea participanților a decis prelungirea, fără excepții, a grevei generale a avocaților. Potrivit Uniunii Avocaților, decizia de a prelungi greva survine în contextul lipsei unui răspuns oficial din partea președinției R. Moldova la apelurile publice din 11 și 14 iulie 2025, prin care avocații au cerut nepromulgarea legii cu privire la avocatură.
În R. Moldova sunt înregistrați 2.045 de avocați cu drept de exercitare a profesiei.