La Chișinău va fi construit un centru de reciclare a deșeurilor menajere solide
Pe strada Uzinelor din capitală va fi construit un Centru de reciclare a deșeurilor menajere solide. Proiectul este realizat cu suportul financiar oferit de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și Banca Europeană de Investiții (BEI), în valoare totală de 23 de milioane de euro, care include și un grant al UE, E5P, în valoare de 5 milioane de euro.
Centrul de reciclare a deșeurilor menajere solide va fi construit pe un teren de 15 hectare, din strada Uzinelor. Raportorul asupra proiectului de decizie, Igor Gârlea, șef interimar al Î.M. Regia „Autosalubritate”, a precizat că terenul a fost ales în colaborare cu Ministerul Mediului, BERD și BEI, iar selectarea lotului a fost făcută în baza criteriului proximității acestuia de stația de transfer, pentru eficientizarea costurilor, urmând ca lângă stația de transfer să fie construit Centrul de reciclare.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Această măsură se conține în Conceptul privind gestionarea integrată a deșeurilor municipale în Chișinău pentru perioada 2024-2035.
Primăria Chișinău își asumă edificarea Stației de transfer din resursele financiare municipale, care vor fi atrase din cadrul finanțărilor BEI, BERD, E5P și Î.M. Regia „Autosalubritate”, în măsura în care va fi necesar. La rândul său, Ministerul Mediului va construit un centru de reciclare lângă Stația de Transfer.
Strategia Națională de Gestionare a Deșeurilor prevede regionalizarea serviciilor de gestionare a deșeurilor municipale. În prezent, regiunile sunt fragmentate în 8 zone, urmând ca municipiul Chișinău să facă parte din Zona de gestionare a deșeurilor 4/6.
Proiectul de decizie a fost aprobat unanim, cu 39 de voturi ale consilierilor prezenți la ședința Consiliului Municipal Chișinău din 12 septembrie 2024.