Juriștii și economiștii vor putea deveni directori de teatre. Termenul de experiență necesară, redus la jumătate

Juriștii și economiștii vor putea deveni directori de teatre. Termenul de experiență necesară, redus la jumătate
Imagine simbol. Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău

Juriștii, economiștii și reprezentanții altor domenii similare vor putea candida la funcția de director de teatru, circ sau organizații concertistice. Pe lângă lărgirea spectrului de specialități eligibile pentru această poziție, Cabinetul de miniștri a aprobat miercuri și reducerea termenului de experiență necesară, de la zece la cinci ani.

În prezent, director de teatru, circ sau organizație concertistică poate fi doar o persoană cu o experiență în domeniu de cel puțin zece ani, de specialitate regizor, dirijor, actor, solist, teatrolog, muzicolog, dramaturg, compozitor, scenograf, coregraf sau animator al procesului de creație.

Conform noilor prevederi, la această funcție vor putea accede profesioniștii din domenii precum științele administrative, economie, business și administrare, drept sau domeniul general arte, cu condiția că posedă o experiență managerială de cel puțin doi ani.

„Această modificare va deschide de fapt oportunități pentru angajarea în funcția de conducător a instituțiilor teatral concertistice, a oamenilor responsabili financiar, capabili să conducă acele instituții” a menționat ministrul Sergiu Prodan înainte de a primi susținerea Guvernului.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Autorii proiectului de hotărâre susțin că la concursurile pentru funcțiile de director la instituțiile vizate se înregistrează un număr insuficient de candidați.

„Având în vedere că de la un director se cere per general să administreze, dar nu neapărat să se ocupe doar de partea artistică, mai ales că entitățile vizate au și directori artistici care se ocupă în special de activitatea artistică, se consideră oportună relaxarea condițiilor de accedere in funcția de director, or, experiența în domenii precum cel juridic, economic și de administrare oferă suficientă pregătire pentru a administra organizații, companii și instituții din diferite domenii, inclusiv din domeniul culturii”, se mai arată în document.

Potrivit Ministerului Culturii, în curând urmează să fie organizate concursuri pentru alegerea directorilor la mai multe teatre. Din cauza numărului redus de potențiali candidați, concursurile ar putea să fie organizate în mod repetat.