Italia se angajează să sprijine R. Moldova cu 40 de milioane de euro

Italia se angajează să sprijine R. Moldova cu 40 de milioane de euro
Maia Sandu și Giorgia Meloni la summitul CPE de la Bulboaca, 1 iunie 2023. Sursa foto: affaritaliani.it

În perioada 2024 - 2026, Italia se angajează să sprijine R. Moldova cu 40 de milioane de euro. Banii vor fi utilizați pentru susținerea agriculturii, domeniului sănătății, dar și pentru eficiența energetică. Subiectul a fost discutat de către președinta Maia Sandu și șefa Guvernului italian, Giorgia Meloni, în cadrul unei convorbiri telefonice.

„Obiectivul nostru este să creăm condiții mai bune de viață acasă, astfel încât moldovenii să nu fie nevoiți să plece, iar cei din diasporă să vrea să revină”, a precizat Maia Sandu.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Totodată, șefa statului a declarat că interesele moldovenilor - atât ale celor de acasă, cât și ale celor din străinătate - sunt prioritare în toate discuțiile sale cu liderii străini.

„Italia ne susține ferm pe drumul nostru european, iar moldovenii din Italia știu bine ce înseamnă să faci parte din această familie a păcii și prosperității. Toți moldovenii merită să fie parte a Uniunii Europene”, a conchis președinta.
Anii de muncă realizați în Italia ar putea fi recunoscuți și agregați la stabilirea pensiei în R. Moldova
Miniștrii muncii și protecției sociale din R. Moldova și Italia au semnat o declarație de intenție care deschide calea pentru extinderea Acordului bilateral de securitate socială dintre cele două țări. Mai exact, documentul ar urma să fie completat cu o prevedere care presupune totalizarea perioadel…
Suedia și Italia vor oferi un grant R. Moldova pentru gospodăriile vulnerabil energetic. Bugetul de stat, modificat
Suedia și Italia vor oferi țării noastre un grant pentru a spori capacitățile de susținere a consumatorilor vulnerabili la energie. În acest sens, deputații au modificat bugetul de stat pentru anul curent pentru a valorifica banii. Potrivit autorului proiectului, cu suportul Programului Națiunilor…