
Israelul și mișcarea Hamas au convenit asupra unui armistițiu în Fâșia Gaza, în cadrul planului Trump
După doi ani de război, Israelul și mișcarea Hamas au convenit aseară asupra unui armistițiu în Gaza, în cadrul primei faze a planului de pace prezentat de președintele american Donald Trump. Anunțul a fost făcut de Trump, într-o postare publicată pe rețeaua sa, Truth Social.
„Sunt foarte mândru să anunț că Israel și Hamas au semnat prima fază a planului nostru de pace. Asta înseamnă că TOȚI ostaticii vor fi eliberați foarte curând, iar Israelul își va retrage trupele până la o linie convenită, ca prim pas pentru o pace durabilă și veșnică. Toate părțile vor fi tratate corect! Aceasta este o ZI MĂREAȚĂ pentru lumea arabă și musulmană, pentru Israel, pentru toate națiunile învecinate și pentru Statele Unite ale Americii. Le mulțumim mediatorilor din Qatar, Egipt și Turcia, care au colaborat cu noi pentru a face posibil acest eveniment istoric și fără precedent. FERICIȚI SUNT FĂURITORII PĂCII!”, a scris Trump.
Qatarul, mediator-cheie în discuțiile privind încetarea focului, a confirmat informația. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al țării, Majed al-Ansari, a anunțat pe X că „s-a ajuns la un acord privind toate dispozițiile și mecanismele de punere în aplicare a primei faze a acordului de încetare a focului în Gaza, care va duce la sfârșitul războiului, eliberarea ostaticilor israelieni și a prizonierilor palestinieni și la intrarea ajutoarelor umanitare”.
La rândul său, Hamas a declarat într-un comunicat că a încheiat „un acord care prevede încheierea războiului din Gaza, retragerea forțelor de ocupație, intrarea ajutoarelor umanitare și un schimb de prizonieri”.
„Afirmăm că sacrificiile poporului nostru nu vor fi în zadar și că vom rămâne fideli angajamentului nostru, neabandonând drepturile naționale ale poporului nostru: de a dobândi libertate, independență și autodeterminare”, se menționează în același mesaj.
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a spus că își va convoca pe 9 octombrie Guvernul pentru a aproba acordul privind încetarea focului în Gaza, adăugând că aceasta „este o zi măreață pentru Israel”.
Donald Trump, care își dorește Premiul Nobel pentru Pace care va fi anunțat mâine, 10 octombrie, anunțase pe 8 octombrie că ar putea călători în Orientul Mijlociu la sfârșitul săptămânii, afirmând că un acord de încetare a focului între Hamas și Israel pare a fi „foarte aproape”.
Surse familiarizate cu subiectul au declarat pentru AFP că acordul privind prima fază a planului va fi semnat chiar joi în Egipt.
Planul lui Trump, anunțat pe 29 septembrie, conține 20 de puncte și prevede un armistițiu, un schimb de ostatici răpiți pe 7 octombrie 2023 cu prizonieri palestinieni deținuți în Israel, retragerea treptată a armatei israeliene din Gaza și dezarmarea Hamas.
Potrivit Reuters, o sursă din cadrul Hamas a declarat că ostaticii israelieni în viață (circa 20) vor fi predați în termen de 72 de ore de la aprobarea acordului de către guvernul israelian. Oficialii Hamas au insistat că va dura mai mult timp pentru a recupera de sub dărâmăturile din Gaza corpurile neînsuflețite ale ostaticilor morți, despre care se crede că sunt aproximativ 28.
Trump a declarat miercuri în cadrul emisiunii „Hannity” de la Fox News că ostaticii israelieni ar urma să fie eliberați luni.
Hamas a fost de acord să elibereze ostaticii, dar a cerut și o retragere completă a Israelului din Gaza. Nu a menționat propria dezarmare, un punct cheie al propunerii. La rândul său, Netanyahu a subliniat că armata sa va rămâne în cea mai mare parte a Gazei și a reiterat că Hamas trebuie dezarmat.
Deocamdată, nu este clar cine va administra Gaza după război. Următoarea fază a planului lui Trump prevede ca Gaza să fie administrată de un organism internațional, condus de președintele american și fostul prim-ministru britanic, Tony Blair.
Țările arabe care susțin planul afirmă că acesta trebuie să conducă la independența eventuală a unui stat palestinian, ceea ce, potrivit lui Netanyahu, nu se va întâmpla niciodată.
Amintim că, în primele ore ale zilei de 7 octombrie 2023, Hamas a lansat un atac multiplu asupra Israelului din Fâșia Gaza, care a dus la moartea a 1.219 persoane, alte 251 de persoane fiind răpite.
La scurt timp după atac, Israelul a început să bombardeze Fâșia Gaza, după care a lansat invazia terestră. Potrivit Ministerului Sănătății al Hamas, până în prezent, peste 67.000 de palestinieni au fost omorâți.
Două armistiții anterioare din noiembrie 2023 și începutul anului 2025 au permis întoarcerea unor ostatici israelieni sau a corpurilor captivilor în schimbul prizonierilor palestinieni, dar nu au reușit să ducă la o soluționare a conflictului.