
Irina Rîngaci a devenit campioană mondială la lupte pe plajă
Luptătoarea de stil liber Irina Rîngaci a devenit campioană mondială la lupte pe plajă, la categoria 70 de kilograme. Centrul Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale a anunțat acest lucru în seara zilei de ieri, 19 octombrie.
„După victoriile repurtate în etapele petrecute în Porec, Croația si Katerini, Grecia, Irina a încheiat competiția în stil de mare campioană (...). Felicitări, Irina. Ești mândria Centrului Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale!”, a transmis instituția.
Ultima etapă a Seriei Mondiale de Lupte pe Plajă a avut loc în orașul Alexandria, Egipt, în perioada 18-19 octombrie.
Potrivit RealMedia, țara noastră a fost reprezentată și de luptătorii Vasile Diacon și Pavel Graur, care au concurat la alte categorii.