Invazia lăcustelor în R. Moldova: Ce amenzi riscă cei care încalcă regulile de combatere a focarelor
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) anunță că operatorii din domeniul agroalimentar și autoritățile publice locale sunt responsabili de măsuri fitosanitare, de protejare și prevenire a invaziei de insecte în conformitate cu legislația R. Moldova. Reacția vine după ce în sudul R. Moldova au fost depistate două focare de lăcuste.
MAIA notează că legislația națională obligă persoanele fizice și juridice în domeniul protecției plantelor și al carantinei fitosanitare, în procesul de cultivare a plantelor, indiferent de tipul de proprietate și forma juridică de organizare, să execute următoarele acțiuni:
- să efectueze cercetarea sistematică a semănăturilor și a plantațiilor;
- să realizeze măsurile fitosanitare necesare în scopul prevenirii apariției și diseminării organismelor dăunătoare;
- să prezinte, la cererea specialiștilor Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), informația necesară privitor la starea fitosanitară a terenurilor agricole, la derularea măsurilor de protecție și la aplicarea mijloacelor de protecție a plantelor;
- să creeze condiții pentru exercitarea fără obstacole a responsabilităților funcționale a inspectorilor și să informeze imediat, în cel mult șapte zile calendaristice, despre prezența neobișnuită a organismelor dăunătoare, despre simptome sau orice alte anomalii în dezvoltarea plantelor.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Totodată, pentru încălcarea regulilor de combatere a dăunătorilor de carantină, a agenților patogeni ai bolilor de plante și a buruienilor, sunt prevăzute sancțiuni contravenționale, conform art. 189 din Codul contravențional al R. Moldova.
Astfel, persoanele fizice riscă amenzi de la 1.200 la 2.500 de lei, iar persoanele cu funcție de răspundere - de la 9.000 până la 15.000 de lei.