Într-o rețea de magazine din capitală au fost depistate produse cosmetice periculoase pentru sănătate

Într-o rețea de magazine din capitală au fost depistate produse cosmetice periculoase pentru sănătate
Colaj ziar.md

Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) anunță că a depistat în comerț mai multe produse cosmetice periculoase pentru sănătate. Controlul oficial a fost desfășurat în rețeaua de magazine „My Skin”.

Potrivit ANSP, produsele vizate aveau în compoziție Butylphenyl Methylpropional (BMHCA) - care se regăsește în lista substanțelor interzise în produsele cosmetice din R. Moldova.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

„În baza evaluărilor științifice s-a demonstrat că BMHCA poate provoca alergii cutanate și sensibilizare, dar și riscuri potențiale asupra sănătății reproductive”, precizează Agenția.

Produsele identificate ca neconforme sunt următoarele:

ANSP a impus agentul economic să interzică plasarea acestor produse pe piață, să le retragă din comerț, să le recheme imediat de la consumatori și să declare produsele ca fiind inutilizabile. Consumatorii sunt rugați să nu utilizeze produsele menționate și să le returneze la punctele de vânzare de unde le-au achiziționat.

Autoritățile solicită tuturor agenților economici din domeniul produselor cosmetice să verifice compoziția produselor comercializate, să se asigure că acestea nu conțin substanțe interzise și să respecte obligația de notificare, înainte de plasarea pe piață a tuturor produselor cosmetice, în modul stabilit de legislație.