Intervenții continue pe Nistru: noi materiale absorbante pentru combaterea poluării, autoritățile rămân în alertă
Autoritățile continuă intervențiile pe Râul Nistru pentru limitarea efectelor poluării cu produse petroliere, după ce au recepționat încă cinci tone de material absorbant ecologic, destinat consolidării capacităților de răspuns în teren.
Potrivit informațiilor oficiale, ajutorul a fost oferit de Solidarity Fund PL in Moldova, iar stocurile necesare sunt completate atât prin parteneriate externe, inclusiv cu România și alte state din Uniunea Europeană, cât și prin achiziții de pe piața locală.
Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a declarat că intervențiile vor continua până la eliminarea completă a riscurilor.
„Deși sursa poluării a fost stopată, efectele nu dispar imediat. Curentul apei mai aduce la suprafață urme de produse petroliere care au rămas blocate în vegetație sau pe maluri. De aceea, menținem echipele în teren și acționăm preventiv, în special în zonele sensibile”, a spus oficialul.
În prezent, 22 de filtre instalate pe cursul râului sunt monitorizate în regim continuu. Autoritățile precizează că acestea vor fi înlocuite periodic, iar în apropierea stațiilor de captare a apei vor fi instalate filtre suplimentare și va fi utilizat material absorbant pentru a preveni extinderea poluării.
„Prioritatea noastră este protejarea surselor de apă potabilă și reducerea impactului asupra mediului. Vom rămâne mobilizați atât timp cât este necesar pentru a asigura siguranța cetățenilor”, a subliniat ministrul.
Echipele de intervenție vor continua lucrările pe teren cel puțin încă trei săptămâni, perioadă în care autoritățile vor monitoriza atent evoluția situației și vor ajusta măsurile în funcție de dinamica poluanților.



Amintim că situația critică de pe râul Nistru este consecința unui incident de poluare transfrontalieră fără precedent, produs în urma unui atac cu drone al Federației Ruse asupra infrastructurii energetice din Ucraina, în noaptea de 6 spre 7 martie. Printre obiectivele afectate s-a numărat hidrocentrala de la Novodnestrovsk, unde exploziile au provocat scurgeri semnificative de ulei de transformator și alte produse petroliere în apele Nistrului.
- Ministrul Mediului spune că noi pete de petrol apar pe Nistru, iar intervențiile continuă. Ce spune despre păsările moarte
- VIDEO/ Pe Nistru au fost instalate 20 de baraje pentru a opri poluarea. Intervențiile continuă
- Vești bune la Bălți. Apa de la robinet corespunde normelor, dar autoritățile cer răbdare până la stabilizarea completă