Interpretul Anatol Dumitraș ar fi împlinit astăzi 70 de ani
Regretatul interpret Anatol Dumitraș și-ar fi sărbătorit astăzi cea de-a 70-a zi de naștere. Autorul șlagărelor „Flori de liliac”, „Prima dragoste” și „Dulce-i vinul” a fost omagiat prin depuneri de flori la mormântul său din Cimitirul Central. De asemenea, Centrul de Excelență în Construcții a găzduit discuții despre viața și activitatea artistului, transmite Teleradio-Moldova.
Soția lui Anatol Dumitraș, Lidia, a adus la eveniment o culegere de versuri pe care a scris-o în amintirea celebrului compozitor.
„Când era ziua lui de naștere, casa era plină, era bucurie, era veselie, veneau prieteni, cumetri, artiști, colegi de ai lui. Acum mergem la cimitir și-l pomenim. - Cum era acasă? - Foarte bun, blând, ne înțelegeam din priviri”, a relatat Lidia Dumitraș.
Prietenii lui Anatol Dumitraș și-au adus aminte de clipele pline de lumină din viața artistului, care nu a strâns averi materiale întrucât adevărata lui bogăție a fost muzica și familia.
„Era un povestitor deosebit. Atunci când ne întâlneam, atunci venea cu diferite istorii de viață. Chiar dacă a plecat fizic, atunci când mi-i greu, pun muzica lui Anatol Dumitraș”, a spus Valeriu Pelivan.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Anatol Dumitraș este o prezență vie și în memoria consătenilor săi, cântecele lui făcând parte din repertoriul grupului vocal „Lărgenii”, din satul Larga, raionul Briceni.
„Anatol a fost și este mândria satului nostru, a fost un om foarte simplu, nu l-a luat mândria înainte. De câte ori venea la Larga ne întâlneam, discutam”, a menționat membrul ansamblului „Lărgenii”, Anatol Burduja.
Duminică, 16 noiembrie, în Larga va avea loc un eveniment amplu de comemorare a regretatului artist. Totodată, aniversării lui Anatol Dumitraș îi este consacrată o carte în curs de apariție, care include interviuri cu numeroase personalități.
Anatol Dumitraș a decedat pe 14 iunie 2016, după aproape trei ani de luptă cu o boală oncologică.

Dumitraș și-a început cariera muzicală în anul 1982, în calitate de solist al formaţiei „Bucuria”. Un an mai târziu făcea parte din componenţa ansamblului „Legenda”, iar pe parcursul anilor 1986-1989 a fost solist al formaţiei „Plai”. Din anul 1989 şi pînă în anul 1991, a fost solist şi conducător artistic al formaţiei „Olymp”, iar mai apoi, în perioada 1991-1993 - solist şi conducător artistic al formaţiei „Alai”, iar în 1993 a devenit solist al Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici” din Chişinău.
Pe parcursul anilor, interpretul a realizat numeroase înregistrări la Radiodifuziunea şi Televiziunea Naţională. În 1995 i s-a conferit titlul onorific de Maestru în Artă al Republicii Moldova, iar în 2012 – titlul de „Artist al Poporului”.
Discografia sa numără albumele „Sus paharul” (2000), „Ultima seară” (2003), „Azi la masa mare” (2005), „Anii mei - destinul meu” (2007) şi „Roata vieţii”, înregistrat în 2008. Anatol Dumitraș a dat viață cântecelor care aveau să devină șlagăre: „Prima dragoste”, „Flori de liliac”, „Dulce-i vinul”, „Polițistul”, „Libertate” și multe altele.
Artistul a susținut concerte în circa 60 de țări. Ultimul a avut loc în decembrie 2012, la Palatul Național „Nicolae Sulac”, cu ocazia aniversării a 30 de ani de activitate scenică.
