Inspectoratul pentru Protecția Mediului a primit echipamente în valoare peste 130 de mii de dolari

Inspectoratul pentru Protecția Mediului a primit echipamente în valoare peste 130 de mii de dolari
Sursa foto: Ministerul Mediului 

Inspectorii de mediu din țară vor combate mai eficient cazurile de braconaj, defrișări ilegale și pompare neautorizată a apei din râurile Nistru și Prut. Acest lucru va deveni posibil datorită unui lot de echipamente moderne în valoare de peste 130 de mii de dolari, donat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) Moldova, cu sprijinul Guvernului Suediei.

Potrivit Ministerului Mediului, noile echipamente includ următoarele:

  • 15 drone cu termoviziune pentru supraveghere aeriană;
  • trei sonare, utile pentru detectarea plaselor de pescuit ilegale puse în râuri sau lacurilor, monitorizarea faunei acvatice și cartografierea fundului apei;
  • 15 camere video de corp și 18 camere video de supraveghere 4G cu senzor de mișcare și transmisie în timp real;
  • 18 binocluri cu zoom mare și vedere nocturnă, precum și 25 de lanterne puternice, rezistente la apă și cu rază de acțiune extinsă;
  • 15 veste de salvare pentru misiuni de navigație pe apă șu 15 seturi de îmbrăcăminte impermeabilă de iarnă.

Tehnica va fi utilizată de angajații Direcției Control Resurse Cinegetice și Piscicole și de cele 13 subdiviziuni teritoriale ale Inspectoratului pentru Protecția Mediului (IPM) din bazinul râului Nistru. Prioritar, dronele și sonarul vor fi folosite în zonele râurilor Nistru și Prut, unde sunt depistate frecvent cazuri de braconaj, plasare ilegală a plaselor de pescuit și pompare neautorizată a apei.

Concomitent, aparatele de zbor fără pilot vor fi utilizate pentru depistarea tăierilor ilegale și a braconajului în păduri, fiind capabile să funcționeze pe timp de noapte, să acopere până la 20 km și să ajungă în zone greu accesibile patrulelor de teren.

„În raionul Dondușeni, avem de monitorizat aproximativ 2.000 de hectare de fond forestier și fâșii de protecție aflate în gestiunea autorităților locale. Cele mai frecvente probleme cu care ne confruntăm sunt tăierile ilegale de arbori și braconajul. Doar cu mașina sau la pas este dificil să efectuăm controale eficiente și să identificăm aceste încălcări. Cu ajutorul dronelor, însă, vom putea supraveghea mai rapid și mai exact aceste terenuri”, a declarat inspectorul din cadrul IPM Dondușeni, Oleg Bețivu.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

De noul echipament s-a bucurat și șefa de direcție de la IPM Strășeni, Maria Chihai. În prezent, în cadrul subdiviziunii activează doar trei inspectori de mediu, cărora le revine monitorizarea protecției mediului pe o suprafață de circa 72.000 de hectare.

„Pentru noi, dotarea cu acest echipament este mult așteptată și foarte binevenită. (...) Raionul Strășeni se caracterizează printr-un relief accidentat, avem zone greu accesibile pentru inspectarea cu automobilul sau pe jos, de aceea cu noile echipamente vom supraveghea suprafețe mai mari și vom lucra în siguranță”, a precizat Maria Chihai.

În total, peste 40 de inspectori de mediu din unitățile teritoriale ale IPM au fost instruiți cum să utilizeze echipamentele la capacitate maximă. Dotarea a fost realizată prin proiectul „Sprijinirea autorităților din Republica Moldova în managementul durabil al râului Nistru” (2022–2026), finanțat de Guvernul Suediei.