marți, 17 februarie, 2026
  • USD
  • EUR
Infecțiile respiratorii bat în retragere: scad cazurile de gripă și viroze
Sursa foto: Getty Images

Infecțiile respiratorii bat în retragere: scad cazurile de gripă și viroze

Numărul cazurilor de infecții respiratorii acute este în descreștere în Republica Moldova, potrivit celui mai recent raport publicat de Agenția Națională pentru Sănătate Publică. Datele pentru perioada 9-15 februarie 2026 arată o reducere atât a îmbolnăvirilor prin infecții acute ale căilor respiratorii superioare, cât și a cazurilor de gripă sezonieră.

În intervalul menționat au fost înregistrate 4.391 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), în scădere cu aproximativ 12% față de săptămâna precedentă. Majoritatea îmbolnăvirilor continuă să fie raportate în rândul copiilor.

Totodată, au fost confirmate 228 de cazuri de gripă sezonieră, ceea ce reprezintă o diminuare de circa 19% comparativ cu perioada anterioară. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în municipiul Chișinău, urmat de alte raioane ale țării.

Potrivit autorităților sanitare, în perioada analizată nu au fost raportate cazuri de COVID-19.

Specialiștii ANSP atrag atenția că, deși tendința este descendentă, sezonul rece rămâne favorabil circulației virusurilor respiratorii. În acest context, populația este îndemnată să respecte măsurile de prevenție: evitarea spațiilor aglomerate, spălarea frecventă a mâinilor, aerisirea încăperilor și adresarea la medic la apariția primelor simptome.

Instituțiile de învățământ și cele medicale sunt, de asemenea, îndemnate să mențină triajul zilnic și măsurile de igienă, pentru a limita răspândirea infecțiilor.

În capitală a fost înregistrat un caz de rujeolă și peste 200 de gripă sezonieră
Săptămâna trecută, în municipiul Chișinău a fost înregistrat un caz de rujeolă și peste 200 de gripă sezonieră. Datele au fost prezentate de către șefa adjunctă a Direcției Generale Asistență Medicală și Socială (DGAMS), Marina Buga, în cadrul ședinței Primăriei din 16 februarie. Între 9 și 15 februarie, în instituțiile