Încă un fals în mediul online. Președinția dezminte autenticitatea unui decret atribuit Maiei Sandu

Pe rețelele sociale circulă un pretins decret semnat de președinta Maia Sandu, care ar acorda poliției, militarilor și anumitor funcționari publici dreptul de a folosi forța în scopul asigurării ordinii publice. Purtătorul de cuvânt al Președinției, Igor Zaharov, dezminte autenticitatea acestui „document”, precizând că aceasta este o tentativă de dezinformare a opiniei publice.
„Documentul în cauză este un fals. Un asemenea act nu a ajuns niciodată pe masa Președintei Republicii Moldova, cu atât mai puțin nu a fost semnat de către aceasta. Este vorba despre o nouă tentativă de manipulare, menită să dezinformeze opinia publică”, spune purtătorul de cuvânt al Președinției.
Igor Zaharov a mai precizat că toate decretele semnate de președintă sunt publicate în mod transparent pe site-ul Președinției și în Monitorul Oficial al R. Moldova.
