Încă cinci moldoveni au rămas fără cetățenie. S-au înrolat în Grupul Operativ al Trupelor Ruse din regiunea transnistreană
Președinta Maia Sandu a retras cetățenia a încă cinci bărbați născuți în R. Moldova, care s-au înrolat benevol în forțe armate străine. Purtătorul de cuvânt al Președinției, Igor Zaharov, a precizat pentru ziar.md că persoanele vizate sunt înrolate în Grupul Operativ al Trupelor Ruse (GOTR), dislocat ilegal în regiunea transnistreană.
Decretul care prevede retragerea cetățeniei celor cinci bărbați a fost semnat astăzi, 27 noiembrie.
În document se stipulează că decizia a fost luată în temeiul Constituției R. Moldova și articolului 23 alin. (1) lit. b) din Legea cetățeniei, care prevedă că „cetățenia R. Moldova poate fi retrasă printr-un decret al președintelui R. Moldova persoanei care s-a înrolat benevol în forțe armate străine”.
Conform decretului, au rămas fără cetățenie următoarele persoane, toate născute în R. Moldova:
- Oleg Bot, născut în anul 1995;
- Vladimir Coblai, născut în anul 1989;
- Pavel Morozov, născut în anul 1980;
- Vladimir Osipenco, născut în anul 1972;
- Maxim Vasilatii, născut în anul 1992.
Decretul a intrat în vigoare la data semnării și poate fi contestat în instanță în termen de șase luni, conform prevederilor articolului 41 din Legea cetățeniei.
Amintim că, în iulie curent, alți cinci bărbați au rămas fără cetățenia R. Moldova din același motiv.

