Încă 133 de sate vor primi finanțare pentru modernizarea drumurilor. Lista localităților, aprobată
Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale și Locale a aprobat lista a încă 133 de sate care vor beneficia de modernizarea drumurilor locale prin Programul „Europa este aproape”. În următoarele zile, primarii localităților vizate vor fi invitați să semneze contractele de finanțare, după care vor putea iniția achizițiile publice pentru selectarea antreprenorilor. Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a anunțat acest lucru astăzi, în cadrul unei conferințe de presă.
Cele 133 de proiecte (lista - AICI) se adaugă celor 220 lansate în luna iulie curent. Astfel, numărul inițiativelor aflate în execuție sau în pregătire ajunge la 353. În total, au fost selectate pentru realizare 579 de proiecte.
Potrivit Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), în cadrul celor 353 de proiecte se vor construi/reabilita:
- 41 de kilometri de drumuri locale de interes raional și municipal;
- 294 de kilometri de drumuri comunale și străzi din interiorul localităților;
- 120 de kilometri de căi pietonale și trotuare spre școli, grădinițe, instituții medicale și alte servicii publice.
De drumuri bune vor beneficia peste 880 de mii de cetățeni din 561 de localități și peste două mii de instituții publice.
Valoarea totală a investițiilor este de aproximativ 1,69 miliarde de lei. 1,5 miliarde de lei provin din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, iar restul sumei reprezintă contribuția autorităților locale.
Până în prezent, au fost finalizate 14 proiecte din cele 220 lansate vara, lucrările fiind date în recepție. Alte 49 au lucrările executate și se află în proceduri de organizare a recepțiilor, 103 sunt în curs de execuție, 35 au contractele pregătite pentru începerea lucrărilor, iar 19 se află în proceduri de achiziții publice.

În cadrul aceleiași conferințe, Vladimir Bolea a prezentat lista noului lot de 150 de curți din cadrul programului „Curtea Europeană”, pentru care vor fi lansate proceduri privind serviciile de elaborare a schițelor de proiect. Lucrările ar urma să înceapă în februarie 2026, imediat ce condițiile meteo vor permite.
Actualmente, sunt în derulare 56 de proiecte. Cincizeci se află în stadiul de execuție, iar șase se află în proceduri repetate de achiziții.
Totodată, pentru lista suplimentară a celor 32 de curți, anunțată anterior, săptămâna aceasta sunt lansate achizițiile publice pentru selectarea antreprenorilor


