
În zonele aglomerate din sectoarele capitalei au fost instalate corturi de prim ajutor. Lista adreselor
Primăria Chișinău anunță că în contextul temperaturilor caniculare prognozate pentru această perioadă, în sectoarele orașului au fost amenajate puncte de distribuire a apei potabile, menite să ofere sprijin populației expuse riscurilor asociate caniculei.
Punctele mobile sunt amplasate în zone aglomerate din cele cinci sectoare ale orașului și sunt dotate cu corturi unde cetățenii pot beneficia de apă potabilă și pot solicita ajutor, în caz de necesitate.
Tot la aceste adrese vor fi prezenți și lucrători medicali, care vor efectua măsurarea tensiunii arteriale pentru persoanele din categoriile vulnerabile (vârstnici, persoane cu afecțiuni cronice etc.).
În zona centrală a capitalei, cetățenii pot găsi corturi anticaniculă pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, atât în preajma magazinului „Gemeni”, cât și la intersecția cu strada Armenească.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Pe teritoriul sectorului Ciocana, punctele de răcorire sunt disponibile pe bulevardul Mircea cel Bătrân 2, precum și la intersecția cu strada Igor Vieru.
În sectorul Botanica, trecătorii pot beneficia de apă potabilă la corturile amplasate pe strada Decebal 63, în zona magazinului „Varna”, și pe bulevardul Dacia 21, în apropierea restaurantului McDonald's.
Locuitorii sectorului Rîșcani pot accesa puncte de hidratare în zona Complexului Memorial „Feciorilor Patriei – Sfânta Amintire”, precum și în apropierea centrului comercial „Soiuz”, pe strada Aleco Russo 1/1.
În sectorul Buiucani, punctele cu apă potabilă sunt funcționale pe strada Ion Creangă 76, și pe Calea Ieșilor 3.
Totodată, în perioada caniculară, în municipiul Chișinău sunt funcționale cișmele și buvete publice amplasate în zone intens circulate, pe următoarele adrese:
- Parcul „Valea Morilor”;
- Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”;
- Scuarul Catedralei, Parcul „Alunelul”;
- Zona adiacentă parcului „Valea Trandafirilor”;
- Aleea pietonală din bd. Grigore Vieru.
Primăria Chișinău recomandă cetățenilor să evite deplasările în aer liber în intervalele de maximă intensitate solară, să se hidrateze corespunzător și să solicite sprijin, în caz de necesitate.