În următorii doi ani, autoritățile din România vor împușca aproape 500 de urși bruni
Parlamentarii români, reuniți în sesiune extraordinară, au aprobat împușcarea a aproape 500 de urși bruni în următorii doi ani, transmite Euronews România. Proiectul de lege care vizează măsuri de gestionare a populației de urși din țara vecină a fost aprobat la aproape o săptămână după ce o tânără de 19 ani a fost atacată și ucisă de un urs pe traseul Jepii Mici, din Munții Bucegi.
Potrivit sursei citate, modificările legislative prevăd dublarea numărului de exemplare care pot fi ucise. Acestea presupun ca 426 de urși bruni să fie recoltați anual, în 2024 și 2025, ca măsură de prevenție, și ca 55 de urși bruni să fie recoltați anual, ca măsură de intervenție.
Conform noilor reglementări, vânătorii, inclusiv cei străini, vor putea împușca contra-cost urși de talie medie spre mare (care au până la 400 de puncte), pe cota de prevenție.
Concomitent, există și cota de intervenție, care vizează urșii care au produs pagube, au atacat gospodării sau oameni. Astfel, 55 de urși considerați agresivi pot fi recoltați până la finele anului 2024 și alți 55 până la sfârșitul lui 2026.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Tânăra de 19 ani, care se afla pe munte împreună cu prietenul său, a fost atacată pe 9 iulie de un urs, ulterior căzând într-o râpă. Moartea fetei a reaprins discuțiile legate de gestionarea problemei urșilor în România, notează HotNews.ro.
Ministrul Mediului de la București, Mircea Fechet, a declarat după această tragedie că populația de urs brun în România este scăpată de sub control, iar relocarea lor nu reprezintă o soluție.
La rândul său, președintele român Klaus Iohannis a comentat incidentul miercuri, de la Washington, susținând că România are prea mulți urși si ar trebui luate măsuri legislative de urgență.