În satele din R. Moldova au fost deschise încă patru farmacii subvenționate de stat
Lista farmaciilor deschise în sate, în cadrul proiectului „Farmacie în satul tău”, a fost completată cu patru locații noi. Acum, cu medicamente esențiale sunt asigurați oamenii din Cuizăuca (raionul Rezina), Sămășcani (raionul Șoldănești), Sociteni (raionul Ialoveni) și Camenca (raionul Glodeni).
Potrivit Ministerului Sănătății, până în prezent, în cadrul proiectului guvernamental au fost deschise 50 de farmacii subvenționate de stat. Prima farmacie a fost deschisă pe 28 martie în satul Alexăndreni din raionul Sîngerei.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Proiectul „Farmacie în satul tău” se desfășoară urmare a aprobării de către Guvern a regulamentului potrivit căruia, antreprenorii care vor deschide farmacii în satele în care nu există asistență farmaceutică, vor primi licență gratuită și subvenții lunare de la zece până la 20 de mii de lei, în dependență de venitul înregistrat.
În prezent, potrivit datelor oficiale, din cele 1.477 de sate din țară, doar 418 dispun de farmacii.