În R. Moldova va fi înființat un serviciu public de salubrizare a localităților
În R. Moldova va fi înființat un serviciu public de salubrizare a localităților, care va fi organizat la nivelul satelor, comunelor, orașelor, municipiilor sau raioanelor. Proiectul privind înființarea serviciului public de salubrizare a localităților a fost aprobat de Guvern, în cadrul ședinței din 15 ianuarie.
Proiectul de lege aprobat de Guvern stabilește responsabilitatea autorităților administrației publice locale în ceea ce privește înființarea, organizarea și gestiunea serviciului public de salubrizare a localităților. Potrivit documentului, activitățile care fac obiectul serviciului de salubrizare sunt:
- colectarea separată și transportul separat al deșeurilor municipale;
- operarea, respectiv administrarea stațiilor de transfer pentru deșeurile municipale;
- sortarea deșeurilor de hârtie, metal, plastic şi sticlă colectate separat din deșeurile municipale în stații de sortare;
- organizarea tratării mecano-biologică a deșeurilor municipale;
- înființarea și administrarea depozitelor de deșeuri;
- măturatul, spălatul, stropirea și întreținerea căilor publice, inclusiv colectarea și transportul deșeurilor provenite din coșurile stradale la depozitele de deșeuri;
- curățarea zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei sau de îngheț;
- dezinsecția, dezinfecția şi deratizarea la obiectivele din domeniul public şi domeniul privat al unității administrativ-teritoriale.
Obiectul legii îl constituie doar deșeurile provenite din gospodării/locuințe şi deșeurile similare care provin din activități comerciale, industriale și administrative.
Legea va intra în vigoare în termen de 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al R. Moldova, timp în care autoritățile administrației publice centrale și locale, autoritatea de reglementare vor elabora actele normative pentru punerea în aplicare a legii.