În R. Moldova va apărea un nou minister. Instituția va fi condusă de către Cristina Gherasimov
Fosta consilieră prezidențială, Cristina Gherasimov, numită recent în funcția de secretară de stat la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), a fost numită șefă a Ministerului pentru Afaceri Europene și va coordona Biroul pentru Integrare Europeană.
„La portofoliul de integrare europeană o vom avea pe Cristina Gherasimov, care va conduce Ministerul pentru Afaceri Europene și va coordona activitatea Biroului de Integrare Europeană”, a declarat Recean, la ședința Guvernului din 24 ianuarie.
Se întâmplă la puțin timp după ce ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al R. Moldova, Nicu Popescu, a anunțat că pleacă din funcție, iar Guvernul a decis numirea vicepreședintelui Parlamentului, Mihai Popșoi, drept șef al MAEIE.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Din 2021, Cristina Gherasimov a activat în funcția de consilieră a președintei Maia Sandu, în domeniul politicii externe și integrării europene. Pe 22 noiembrie 2023, Guvernul a aprobat numirea Cristinei Gherasimov în funcția de secretară de stat la Ministerul de Externe.
Amintim că, membrii Consiliului European au decis deschiderea negocierilor de aderare a R. Moldova și Ucrainei la UE pe 14 decembrie curent. S-a întâmplat la puțin mai bine de o lună după ce Comisia Europeană a recomandat inițierea negocierilor pentru aderare.
R. Moldova și Ucraina au obținut statutul de țară candidat la aderare într-un termen record, pe 23 iunie 2022, la aproape patru luni după declanșarea invaziei Federației Ruse în țara vecină.