În R. Moldova, femeile victime ale violenței în familie ajung greu la protecție reală, arată un studiu
Deși Republica Moldova are un cadru legal consolidat împotriva violenței în familie, în practică femeile victime continuă să întâmpine obstacole serioase în obținerea protecției și a dreptății. Aceasta este concluzia principală a unui nou studiu lansat vineri la Chișinău de Centrul de Drept al Femeilor, în parteneriat cu UN Women Moldova.
Cercetarea arată că accesul real la justiție rămâne limitat și inegal, iar protecția depinde adesea de factori aleatori, precum ar fi empatia individuală a unor profesioniști sau sprijinul organizațiilor neguvernamentale.
Datele Inspectoratului General al Poliției indică o creștere cu aproape 50% a sesizărilor privind violența în familie în 2025 față de anul precedent. Totuși, multe dintre femeile intervievate afirmă că nu se simt în siguranță nici după emiterea ordinelor de restricție sau a ordonanțelor de protecție, invocând reacții întârziate și lipsa aplicării eficiente a măsurilor dispuse.
Participantele la studiu au semnalat lipsa de empatie, stereotipurile persistente, procedurile birocratice complicate și durata mare a proceselor judiciare. În paralel, dependența economică și lipsa alternativelor locative determină numeroase femei să rămână în relații abuzive sau să revină la agresor.
Studiul subliniază că nevoile supraviețuitoarelor depășesc dimensiunea strict juridică, fiind vorba de siguranța pentru ele și copii, locuința, sprijinul financiar, consiliere psihologică și accesul la servicii fără discriminare.
Pentru femeile din grupuri vulnerabile, cum ar fi cele cu dizabilități, de etnie romă, refugiate sau în etate, barierele sunt și mai mari, fiind vorba despre obstacole fizice, financiare, lingvistice și culturale.
Autorii cercetării avertizează că mecanismul actual de răspuns rămâne preponderent reactiv și insuficient centrat pe nevoile reale ale victimelor, iar fără măsuri concrete și coordonare eficientă între instituții, accesul la justiție va continua să fie un drum anevoios pentru mii de femei.
„Fără acces egal la justiție pentru femei și bărbați, nu poate exista dreptate. Chiar și în Republica Moldova, unde există un cadru legislativ solid, femeile și fetele continuă să se confrunte cu bariere precum costuri ridicate, distanță, lipsă de timp, nivel redus de alfabetizare juridică, prejudecăți și stigmatizare. Sunt profund recunoscătoare femeilor care au contribuit la acest studiu prin împărtășirea curajoasă a experiențelor lor, deoarece doar prin identificarea clară a provocărilor putem găsi soluții eficiente. În ajunul Zilei Internaționale a Femeii și al celei de-a 70-a sesiuni a Comisiei pentru Statutul Femeii (CSW70), mesajul femeilor din Moldova este clar: Drepturi. Justiție. Acțiune. Pentru TOATE femeile și fetele”, a menționat Dominika Stojanoska, reprezentantă de țară a UN Women Moldova.
Studiul formulează o serie de recomandări pentru îmbunătățirea răspunsului instituțional și a protecției supraviețuitoarelor violenței, printre care instituirea unui mecanism național de monitorizare a aplicării legislației privind violența în familie, publicarea periodică a rapoartelor de monitorizare privind măsurile de protecție, sancționarea mai drastică a agresorilor și dezvoltarea programelor de reducere a violenței pentru agresori.
Recomandările mai vizează asigurarea accesului echitabil la servicii pentru grupurile vulnerabile, extinderea rețelei de adăposturi și a serviciilor specializate, precum și dezvoltarea unor mecanisme rapide de sprijin economic și social pentru femeile care părăsesc relațiile abuzive.
Cercetarea a fost desfășurată în perioada februarie - noiembrie 2025 și a inclus interviuri individuale aprofundate, dar și discuții de tip focus-grup.