În R. Moldova au fost înregistrate încă opt cazuri de gripă sezonieră
În perioada 9 – 15 decembrie, pe teritoriul R. Moldova au fost înregistrate încă opt cazuri de gripă sezonieră. Șase dintre acestea au fost raportate în municipiul Chișinău și câte unul în raionul Râșcani și municipiul Comrat.
Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP), patru cazuri au fost semnalate în rândul copiilor cu vârste de până la patru ani, două cazuri - la copii cu vârste cuprinse între cinci și 14 ani, iar alte două - la tineri cu vârste între 15 și 29 de ani.
În același interval au fost înregistrate 4.565 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), majoritatea fiind la copii.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Datele indică o descreștere cu peste 2% în comparație cu săptămâna anterioară și o scădere de 36,2% față de perioada similară a sezonului precedent.
Concomitent, în țară au fost raportate 14 cazuri de COVID-19 (inclusiv patru în regiunea transnistreană și trei cazuri în rândul copiilor de până la 14 ani). Incidența cazurilor a scăzut cu 41,7% comparativ cu săptămâna precedentă.
De la începutul perioadei de monitorizare (30.09.2024 – 08.12.2024), în R. Moldova au fost înregistrate 18 de cazuri de gripă, 50.557 de cazuri de IACRS și 4.645 de cazuri de infecții respiratorii acute severe.