În R. Moldova ar putea fi instalate coridoare școlare pe străzile și traseele care duc spre școli

În R. Moldova ar putea fi instalate coridoare școlare pe străzile și traseele care duc spre școli
Sursa foto: Dorian Istratii / Facebook

Începând cu anul 2026, în R. Moldova ar putea fi instalate coridoare școlare pe străzile și traseele care duc spre școli, licee sau grădinițe. Anunțul a fost făcut pe Facebook de către deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Dorian Istratii.

Deputatulu PAS a anunțat că, în ședința Comisiei economie, buget și finanțe de miercuri, 28 mai curent, a fost votat raportul la Proiectul de lege privind ajustarea cadrului normativ în domeniul gestionării siguranței infrastructurii rutiere.

Coridoarele școlare vor fi reglementate conform standardelor europene, cu semne de circulație și marcaje corespunzătoare, cu limită de viteză de 30km/h.

„Din păcate, în ultimii ani au existat mai multe tragedii când copiii au fost loviți pe trecerile de pietoni sau pe marginea drumului în preajma instituțiilor de învățământ”, a menționat deputatul PAS, Dorian Istratii.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Implementarea proiectului ar urma să fie realizată de Agenția Națională Transport Auto (ANTA) care „va avea o direcție care va elaborara norme privind implementarea evaluării de impact asupra siguranței rutiere, a auditului de siguranță rutieră, a inspecțiilor în domeniul siguranței rutiere”.

Ulterior, Administrația publică locală sau Administrația de Stat a Drumurilor (ASD) va amenaja coridoare școlare în cadrul proiectelor de reparație sau construcție a drumurilor naționale și locale, a mai precizat deputatul PAS.