În prag de sărbători, unii copii din R. Moldova cer de la Moș Crăciun lemne de foc
Poșta Moldovei și Fundația de Caritate „Clipa Siderală” desfășoară și în acest an campania de iarnă „Poșta lui Moș Crăciun”. Deja de 23 de ani, copiii din întreaga lume au posibilitatea să-i scrie Moșului și să primească răspunsuri personalizate. Acest lucru se datorează proiectului „Academia lui Moș Crăciun”, ai cărei membri colectează scrisorile.
Potrivit Teleradio-Moldova, în prezent, peste 40 de voluntari activează în caravana lui Moș Crăciun. Prima scrisoare pe care Moșul a primit-o în acest a fost una emoționantă, de la o adolescentă pe nume Roxana, în vârstă de 15 ani.
„Tatăl ei a decedat acum cinci ani, iar mama și frații ei au dificultăți în a găsi chiar lemne de foc. Anul acesta, ea a cerut un car de lemne și un calculator pentru a putea învăța. Această scrisoare deja a primit răspuns personalizat de la ajutorii lui Moș Crăciun și, de asemenea, are deja un Moș Crăciun care îi va oferi aceste cadouri și va putea să-și trăiască viața un pic mai ușor”, a menționat voluntara Ina Agachi.
Oricine poate deveni Moș Crăciun pentru copiii care scriu scrisori. Tot ce trebuie să facă doritorii este să viziteze sediul „Academiei lui Moș Crăciun”, unde scrisorile sunt aranjate cu grijă pe rafturi și divizate după raioane.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
„E mai simplu să fie împărțite scrisorile noastre pe raioane. Dacă cineva vrea să fie ajutorul lui Moș Crăciun și să cumpere cadouri pentru un copil sau mai mulți, vine aici la sediul nostru și-și alege o scrisoare anume de pe policioara unde este indicat raionul”, a menționat coordonatoarea de proiect, Tatiana Roșca.
În fiecare an, la Academia lui Moș Crăciun vin și scrisori de peste hotarele R. Moldova, din cele mai exotice destinații.
„Avem iată, spre exemplu, o scrisoare din Thailanda. Mai avem și din Germania. Scriu chiar oamenii nativi de acolo, care au auzit poate din întâmplare. Nu sunt copii moldoveni din diasporă”, a explicat voluntara Nicoleta Lupanciuc.
Anual, în cadrul campaniei sunt recepționate peste 15 mii de scrisori. Pentru a-i trimite scrisoarea lui Moș Crăciun, tot ce trebuie să faceți este să o puneți într-un plic pe care să scrieți cu litere mari: „PENTRU MOȘ CRĂCIUN”. Nu este nevoie să lipiți timbre pe plicuri, pentru că acest serviciu este gratuit. Plicurile pot fi depuse în orice lădiță poștală sau la orice oficiu poștal din țară până pe 22 decembrie.
În cazul în care vă doriți să fiți ajutorii lui Moș Crăciun și să aduceți zâmbetul pe fața unui copil, puteți să-i contactați pe organizatorii campaniei pe pagina de Facebook a Academiei lui Moș Crăciun, pe site-ul www.moscraciun.md sau la numărul 022 433 000.