În Piața Marii Adunări Naționale au fost instalate cele două vagoane care reconstituie calvarul deportărilor

Aseară, în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) au fost instalate cele două vagoane asemănătoare cu cele în care erau deportați oamenii în Siberia. Expoziția „Teroarea sovietică în RSS Moldovenească. Amploare, victime și făptași” va fi deschisă sâmbătă, 5 iulie, la ora 20:00. Începând cu ziua de duminică, 6 iulie, și până pe 27 iulie, expoziția va fi putea fi vizitată în regim obișnuit, de la ora 9:00 până la la 21:00.
Potrivit Agenției Naționale a Arhivelor, noua denumire a expoziției are legătură cu diversitatea materialelor expuse în cele două vagoane, care reflectă întreaga perioadă sovietică.
„Devine o tradiție și un semn de normalitate, că suntem liberi să spunem ce gândim, să comemorăm toți concetățenii noștri care au suferit pe nedrept, în timp de pace, din partea unui regim dictatorial, totalitar. De această dată, Agenția Națională a Arhivelor a venit cu un nou set de postere, concepute altfel, cu materiale, poze, interpretări noi și care se referă la toată perioadă sovietică, de la începuturi până la capăt”, au explicat reprezentanții instituției.
După cum a anunțat Guvernul, în unul din vagoane vor fi prezentate documente, fotografii, cărți și diverse obiecte care ilustrează experiența tuturor celor represați de regimul sovietic.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
În cel de-al doilea vagon va fi prezentată o expoziție dedicată foametei din 1946-1947 și mai mult conținut multimedia. De asemenea, vizitatorii vor putea urmări o expoziție virtuală prin intermediul tehnologiei de VR.
Duminică, 6 iulie, de la ora 20:30, în preajma expoziției din PMAN, cetățenii sunt invitați să participe, împreună cu actorii Teatrului Național „Mihai Eminescu”, la o acțiune de comemorare prin care vor aprinde lumânări în memoria victimelor deportărilor regimului comunist.
Programul expoziției mai include câteva evenimente speciale. Pe 13 iulie, vor fi prezentate filme tematice din rezervele Arhivei Naționale despre represiunile sovietice, iar pe 20 iulie va avea loc proiecția lungmetrajului „Siberia din oase”, în regia Leontinei Vatamanu. Ulterior, pe 25 iulie, actorii de la Teatrul „Vasile Alecsandri” din Bălți vor juca spectacolul „Tema pentru acasă” – o dramă inspirată din deportările staliniste.
Expoziția de vagoane este organizată pentru al treilea an cosecutiv. Anterior, denumirea acesteia era „Trenul Durerii”.
