În Parlament ar putea fi creată o comisie de anchetă pentru investigarea activității platformei TUX
În Parlamentul R. Moldova ar putea fi creată o comisie de anchetă pentru investigarea activității platformei de investiții „TUX”, care a lăsat fără bani mai mulți moldoveni. Inițiativa aparține deputaților din fracțiunea parlamentară „Democrația Acasă”, iar proiectul de hotărâre în acest sens a fost înregistrat în Legislativ pe data de 20 noiembrie.
Potrivit documentului publicat pe site-ul Parlamentului, Comisia de ancheta va antrena în activitatea sa toate autoritățile statului responsabile de domeniu, va audia părțile și persoanele implicate și va prezenta Legislativului, în termen de 60 de zile, raportul cu privire la rezultatele și concluziile anchetei.
Mai exact, în cadrul investigațiilor va fi analizată activitatea platformei „TUX”, se vor estima prejudiciile suportate de cetățeni, precum și măsurile întreprinse de autorități pentru prevenirea și sancționarea activității ilegale a platformelor de tip „TUX”.
Ulterior, prin raportul comisiei vor fi adoptate recomandări legislative și instituționale care să prevină apariția unor scheme similare în viitor.
TUX - piramida care a lăsat fără bani mai mulți moldoveni
Amintim că, la începutul lunii octombrie, utilizatorii din R. Moldova a platformei „TUX” au raportat pe rețelele sociale că nu mai pot retrage fondurile, după ce au primit mesaje prin care erau informați că au la dispoziție 24 de ore pentru a investi încă 100 USDT, dacă vor să-și mențină conturile active.
Investigațiile arată că peste 50.000 de persoane din Republica Moldova ar fi fost implicate, iar pierderile estimate depășesc 48 de milioane de euro.
Utilizatorii atrași pe platformă erau convinși să transfere banii în „conturi de tranzacționare”, unde li se afișau profituri. Zilnic, contul creștea în funcție de suma investită. Pentru câștiguri mai mari și mai rapide, participanții erau încurajați să atragă noi membri în schimbul unor „recompense”.
Pe 10 octombrie, reprezentanții Poliției au anunțat inițierea un proces penal privind activitatea suspectă desfășurată în cadrul platformei.
Autoritățile de la Chișinău au avertizat cetățenii să nu instaleze aplicații dubioase și să raporteze tentativele de fraudă cu „investiții” online.

Pe 6 noiembrie, oamenii legii au fost efectuate 28 de percheziții, fiind ridicate sume de bani, valută, calculatoare, telefoane și alte probe. Cinci persoane, inclusiv liderii TUX, au fost reținute.
Pe 17 noiembrie, președintele Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF), Dumitru Budianschi, preciza că sunt „șanse mici” ca victimele să-și recupereze banii investiți în „TUX”.
