În luna ianuarie, agricultorii au primit subvenții în valoare de 252 de milioane de lei
Pe parcursul lunii ianuarie curent, agricultorii au primit subvenții în valoare de 252 de milioane de lei. Suma distribuită este de aproape trei ori mai mare decât cea din perioada similară a anului trecut (92 de milioane de lei).
Potrivit Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), distribuția Fondului Național pentru Dezvoltarea Agriculturii și Mediului Rural (FNDAMR) este următoarea:
- 45,52 milioane de lei – subvenții post-investiții;
- 1,63 milioane de lei – subvenții în avans;
- 5,84 milioane de lei – pentru implementarea Programului LEADER;
- 149,52 milioane de lei – pentru cereri de solicitare a subvenției complementare;
- 30,4 milioane de lei– plăți directe în sectorul zootehnic;
- 19,69 milioane de lei – Fondul Național al Viei și Vinului.
Conform noii Legi a Bugetului de Stat pentru 2024, Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural are o valoare de 1,6 miliarde de lei. Suma este cu 100 de milioane de lei mai mică decât cea din 2023, care a constituit 1,7 miliarde de lei.
Amintim că, începând cu data de 1 februarie curent, fermierii pot depune cereri de solicitare a subvențiilor pentru măsurile complementare a anului curent. Apelul este deschis până pe 30 septembrie 2024.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Solicitanții pasibili subvenționării sunt: fermierii, grupurile de producători agricoli, asociațiile utilizatorilor de apă pentru irigații, organizațiile profesionale din domeniul agricol, organizația din domeniul cercetării și inovării și instituția de învățământ cu profil agroindustrial.
Cererile de solicitare a sprijinului financiar pot fi depuse pentru următoarele măsuri:
- stimularea accesării creditelor investiționale sau pentru mijloace circulante;
- stimularea activităților de promovare;
- stimularea utilizării sistemelor de irigare;
- dezvoltarea agriculturii ecologice;
- implementarea bunelor practici agricole;
- defrișarea plantațiilor multianuale;
- servicii de consiliere și formare în agricultură;
- stimularea asocierii în grupuri de producători;
- subvenționare a primelor de asigurare în agricultură.
Sunt eligibile costurile suportate începând cu data de 1 octombrie a anului precedent celui de depunere a cererii de subvenționare și în anul depunerii cererii de subvenționare. Plafonul anual - nu depășește valoarea de 1,5 milioane de lei per beneficiar, cu excepția asociațiilor utilizatorilor de apă pentru irigații, pentru care plafonul nu depășește trei milioane de lei.
Dosarul de solicitare urmează să fie depus la oficiile teritoriale ale Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) din jurisdicția în care solicitantul va efectua investiția. Termenul limită este 30 septembrie.