FOTO/ În centrul capitalei se desfășoară marșul dedicat Zilei Victoriei

Pe 9 mai, R. Moldova marchează Ziua Victoriei asupra fascismului. Conducerea țării a depus de dimineață flori la Complexul Memorial „Eternitate”, pentru a-i comemora pe cei căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial, iar mai multe formațiuni politice organizează un Marș al Victoriei, la care au fost invitați toți cetățenii.
Participanții la marș se vor deplasa pe traseul tradițional spre Memorialul „Eternitate”, unde vor depune flori, împreună cu veteranii care mai sunt în viață. Evenimente dedicate Zilei Victoriei vor fi organizate și în alte localități din țară.
La Marșul Memoriei, cu prilejul Zilei Victoriei, au participat reprezentanții Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, în frunte cu liderii Igor Dodon și Vladimir Voronin, Partidului „Inima Moldovei”, condus de Irinei Vlah, ambasadorul rus la Chișinău, Oleg Ozerov, și reprezentanții Blocului „Victorie”. Potrivit liderului PSRM, Igor Dodon, peste 30 de mii de oameni participă la marș.
Traficul rutier este restricționat pe mai multe străzi din capitală. Transportul public circulă după orarul de duminică.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM



