În capitală vor avea loc sistări de trafic și modificări de circulație a transportului public
În perioada 19-21 iulie, pe strada pietonală „Eugen Doga” din capitală se va desfășura a patra ediție a Festivalului „Te salut, Chișinău!”. În acest context, Primăria anunță sistări de trafic și modificări de circulație pentru două rute de troleibuz.
Mai exact, transportul va fi redirecționat pe străzile adiacente după cum urmează:
- 18.07.2024, ora 20:00 – 22.07.2024, ora 05:00, va fi sistată circulația transportului public pe strada Columna, în perimetrul străzii A. Pușkin și străzii Mitropolit Gavriil Bănulescu – Bodoni;
- 18.07.2024, ora 17:00 – 19.07.2024, ora 05:00 și în perioada 19.07.2024 - 21.07.2024, între orele 10:00-23:00, va fi sistată circulația pe strada Alexandru cel Bun, în perimetrul străzii A. Pușkin și străzii Mitropolit Gavriil Bănulescu - Bodoni.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
În perioada menționată, circulația transportului public municipal va fi organizată în felul următor:
- troleibuzele de pe ruta nr. 24 vor circula de pe strada Mitropolit G. Bănulescu Bodoni pe strada Alexei Mateevici, strada Vasile Alecsandri, în continuare pe traseul stabilit;
- troleibuzele de pe ruta nr. 28 vor circula de pe strada Mitropolit G. Bănulescu Bodoni pe strada Alexei Mateevici, strada Alexandr Pușkin, bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, Gara Feroviară, în continuare pe traseul stabilit.
Municipalitatea îndeamnă șoferii să se conformeze cerințelor agenților de circulație, să manifeste răbdare și disciplină în trafic, fără abateri de la Regulamentul circulației rutiere.