Important pentru șoferi! Noile reguli privind inspecția tehnică a vehiculelor au intrat în vigoare

Începând cu data de 1 iunie 2025, în R. Moldova au intrat în vigoare noile reguli privind inspecția tehnică periodică a vehiculelor. Potrivit Ministerului Infrastructurii, implementarea noilor reglementări vor limita circulația pe drumurile publice a vehiculelor rutiere care nu corespund pe deplin normelor tehnice, vor încuraja reînnoirea parcului de autovehicule, dar și vor diminua numărul de accidente rutiere, protejând astfel viețile cetățenilor implicați în trafic.
Potrivit Regulamentului cu privire la inspecția tehnică periodică a vehiculelor rutiere, aprobat de Guvern pe 18 decembrie 2024, de la 1 iunie sunt în vigoare următoarele prevederi:
- Pentru mașinile personale mai noi de 10 ani, inspecția tehnică periodică se va realiza o dată la doi ani (față de testarea anuală din prezent);
- Pentru autocare, taxiuri, ambulanțe, vehiculele care transportă mărfuri periculoase și cele destinate instruirii, mai noi de 10 ani, inspecția se va efectua o dată pe an, eliminându-se cerința de verificare la fiecare șase luni.
- În cazul motocicletelor și remorcilor până la 750 de kilograme, inspecția se va efectua o dată la doi ani, față de testarea anuală obligatorie în prezent.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
O altă modificare semnificativă este introducerea unui sistem de clasificare a defecțiunilor tehnice, care permite aplicarea unor măsuri diferențiate în funcție de gravitatea acestora:
- Defecțiuni minore – vehiculul rămâne în circulație fără necesitatea unei noi inspecții;
- Defecțiuni majore – vehiculul poate circula doar după remedierea problemelor în termenul stabilit;
- Defecțiuni periculoase – vehiculul este exclus din circulație până la remedierea completă.
În plus, procesul de identificare a vehiculelor va fi simplificat. Șoferii vor prezenta doar actele personale la inspecție, iar verificarea datelor vehiculului se va efectua automat prin intermediul sistemului informațional Auto Test.
Potrivit Agenției Naționale Transport Auto (ANTA), Regulamentul urmărește să limiteze circulația vehiculelor care nu corespund normelor tehnice, să încurajeze reînnoirea parcului auto și să reducă numărul de accidente rutiere. Aceste măsuri vor contribui semnificativ la protejarea vieților participanților la trafic.