duminică, 15 februarie, 2026
  • USD
  • EUR
IGSU are un site nou. Portalul nu mai este disponibil în limba ucraineană, dar include rubrici noi
Colaj ziar.md

IGSU are un site nou. Portalul nu mai este disponibil în limba ucraineană, dar include rubrici noi

Astăzi a fost lansat noul site al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență - igsu.gov.md. Portalul nu mai este disponibil în limba ucraineană, însă include rubrici noi. Printre acestea se numără „Informații operative”, unde sunt prezentate date despre intervențiile IGSU din ziua precedentă, și „Avertizări”, care redirecționează utilizatorii pe site-ul meteoalarm.org, dezvoltat de serviciile meteorologice naționale din Europa.

Pagina oficială a fost dezvoltată pe platforma Drupal 10, fiind creată conform standardelor moderne de accesibilitate și securitate a informației și este compatibilă cu toate dispozitivele, inclusiv telefoane mobile și tablete”, a informat IGSU.

Potrivit instituției, portalul a fost realizat în conformitate cu hotărârea Guvernului cu privire la site-urile web oficiale ale autorităților și instituțiilor publice și cerințele minime privind profilurile de socializare ale acestora.

Totodată, pagina oficială s-a aliniat recomandărilor Cancelariei de Stat privind modelul-tip, creat de Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică (STISC), în colaborare cu Agenția de Guvernare Electronică.

Versiunea veche a site-ului se numea dse.md și era disponibilă în patru limbi: română, engleză, rusă și ucraineană.