Guvernul se împrumută cu încă 30 de milioane de euro de la Banca Mondială. Cum vor fi folosiți bani

Guvernul se împrumută cu încă 30 de milioane de euro de la Banca Mondială. Cum vor fi folosiți bani
Imagine cu caracter ilustrativ

Membrii Cabinetului de miniștri au aprobat, în ședința de astăzi, 14 mai, acordul de împrumut pentru Finanțarea Suplimentară a Proiectului Învățământul Superior, încheiat între R. Moldova și Banca Mondială.

Conform unui comunicat al Guvernului, acordul semnat prevede un împrumut în valoare de 30 de milioane de euro și un grant de 7,8 milioane de euro, pentru continuarea modernizării învățământului superior. Împrumutul va fi folosit pentru finanțarea universităților din țară pentru următorii patru ani, promovarea internaționalizării, îmbunătățirea condițiilor și calității studiilor, dezvoltarea cercetării, adaptarea la piața muncii, precum și sprijinirea refugiaților.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

În cadrul proiectului, vor fi renovate cel puțin șapte cămine studențești, iar zece instituții din domeniile cercetării și inovării vor fi dotate cu echipamente moderne. De asemenea, tinerilor cercetători le vor fi oferite granturi pentru diseminarea rezultatelor cercetărilor, iar în cadrul Universității Tehnice din Moldova (UTM) urmează a fi creat Centrul Inovațional în Agricultură, se arată în comunicat.

Acordul dat va intra în vigoare după ce va fi ratificat de Parlament. Termenul final de implementare este decembrie 2029.