Guvernul planifică să finalizeze construcția primei autostrăzi din R. Moldova către anul 2028
Guvernul planifică să finalizeze construcția autostrăzii Iași-Ungheni-Chișinău-Odesa către anul 2028. În cadrul unei conferințe de presă, premierul Dorin Recean a declarat că până la finele lui 2025 va fi finalizat studiul de fezabilitate, în baza căruia țara noastră va putea accesa fonduri europene pentru realizarea proiectului.
Concomitent, șeful Cabinetului de miniștri a precizat că, în următorii doi ani, Executivul își propune să ducă la bun sfârșit și alte proiecte importante. Printre acestea se numără:
- construcția drumului Leușeni - Hîncești;
- finalizarea drumului Soroca-Arionești-Otaci;
- reabilitarea traseului Chișinău-Giurgiulești, cu ocolirea orașului Vulcănești și Slobozia Mare;
- finalizarea lucrărilor la Centura Capitalei, care contribui la fluidizarea traficului;
- finalizarea lucrărilor de reparație a Circului din Chișinău;
- construcția podului rutier de la Ungheni, care va contribui la fluidizarea circulației spre România și UE.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
La finele lunii ianuarie curent, Ministerul Infrastructurii și Administrația de Stat a Drumurilor au semnat Acordul de Cooperare cu Banca Europeană de Investiții (BEI), prin intermediul căruia Asociația Mondială a Drumurilor (PIARC) finanțează realizarea studiului de prefezabilitate și fezabilitate al proiectului de construire a autostrăzii.
Atunci, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a dat asigurări că studiul de prefezabilitate se va finaliza în anul 2024, iar până la finele lui 2025 se va finaliza și studiul de fezabilitate.
Autostrada Iași-Ungheni-Chișinău-Odesa va conecta centrele economice și industriale regionale din România, R. Moldova și Ucraina, facilitând comerțul, dezvoltarea economică și socială.