
Guvernul a aprobat noi reguli pentru alimentele destinate sugarilor, copiilor mici, bolnavilor și persoanelor cu diete speciale
Guvernul a aprobat actualizarea regulamentelor sanitare aplicabile alimentelor destinate sugarilor și copiilor mici, alimentelor pentru scopuri medicale speciale și înlocuitorilor unei diete totale pentru controlul greutății. Hotărârea a fost luată în cadrul ședinței din 17 septembrie.
„Scopul principal al acestei inițiative este consolidarea protecției grupurilor vulnerabile, prin asigurarea unei informări corecte a consumatorilor și garantarea faptului că pe piața din R. Moldova ajung doar produse sigure, de calitate și conforme standardelor europene”, se menționează în comunicatul emis de Ministerul Sănătății.
Proiectul aprobat prevede actualizarea cadrului normativ privind compoziția, prezentarea și etichetarea alimentelor pentru grupuri vulnerabile, în conformitate cu reglementările europene de siguranță alimentară.
Alte două obiective sunt stabilirea unor cerințe clare, detaliate și științific fundamentate privind compoziția nutrițională a produselor vizate și definirea procedurii de avizare a acestora.
Alimentele vizate de reglementările actualizate sunt:
- formulele pentru sugari și formulele de continuare - utilizate atunci când alăptarea nu este posibilă;
- alimentele pe bază de cereale și alte alimente pentru copii mici – destinate tranziției către alimentația obișnuită a familiei;
- produsele nutriționale speciale – pentru persoane cu afecțiuni specifice precum intoleranțe, malnutriție, boli metabolice sau digestive;
- înlocuitorii de dietă pentru controlul greutății – destinați adulților supraponderali sau obezi, aceștia pot sprijini procesul de slăbire, dar trebuie administrați sub supraveghere medicală.
Potrivit specialiștilor, consumul alimentelor neconforme din aceste categorii poate genera dezechilibre nutriționale, reacții alergice grave, expunere la contaminanți toxici sau deficiențe de nutrienți esențiali.