Guțul solicită implicarea lui Putin și Erdogan pentru eliberarea sa

Bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, solicită implicarea președinților Federației Ruse și Turciei pentru eliberarea sa. Guțul susține că acuzațiile care i se aduc sunt „absurde și motivate politic”.
În scrisoarea adresată lui Vladimir Putin, bașcana Găgăuziei îl roagă pe liderul rus „să exercite presiune asupra autorităților moldovenești pentru eliberarea cât mai rapidă” și să își exprime un sprijin ferm și clar pentru statutul special al autonomiei.
„Aceasta este o atac deschis asupra drepturilor și libertăților noastre, asupra a tot ceea ce constituie esența identității noastre”, se arată în mesajul transmis de Guțul .
De asemenea, Guțul a subliniat că autoritățile de la Chișinău alimentează în mod sistematic conflictele interne și persecută susținătorii relațiilor fraterne cu Moscova.


Evghenia Guțul i-a adresat o scrisoare și președintelui Turciei, Recep Tayyip Erdoğan. Bașcana susține că Găgăuzia are nevoie de sprijinul Turciei, „așa cum s-a întâmplat și în trecut, când vocea Ankarei a contribuit la menținerea păcii și a dreptății”.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, a fost reținută în seara zilei de 25 martie pe Aeroportul din Chișinău, înainte de a se îmbarca în avionul spre Istanbul. Acțiunea a fost întreprinsă în cadrul unei cauze penale pornite pentru încălcarea modului de gestionare a mijloacelor financiare din fondurile electorale, finanțarea ilegală a concurenților electorali, fals de documente și fals în declarații.
Guțul se află în custodia Centrului Național Anticorupție, iar procurorii urmează să solicite în instanță arestarea preventivă.
