vineri, 12 septembrie, 2025
  • USD
  • EUR
Gheorghe Urschi, în stare gravă la Institutul de Medicină Urgentă. Familia cere ca maestrul să fie transferat în altă instituție
Sursa foto: Teleradio Moldova

Gheorghe Urschi, în stare gravă la Institutul de Medicină Urgentă. Familia cere ca maestrul să fie transferat în altă instituție

Actorul, regizorul și scriitorul Gheorghe Urschi se află în stare gravă la Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău, după ce, la data de 26 august, i-a fost efectuată o intervenție chirurgicală. Familia face apel către instituțiile medicale din Chișinău pentru ca maestrul să fie transferat de urgență la un alt spital, unde să beneficieze de tratament și stabilizare.

Într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook a lui Gheorghe Urschi, familia solicită implicarea directă a ministrei Sănătății, Ala Nemerenco.

„Facem apel către instituțiile medicale din Chișinău pentru a fi mutat urgent Gheorghe Urschi din Institutul de Medicină Urgentă după intervenția chirurgicală Ocluzie Intestinală din 26 august 2025. Adică la altă terapie intensivă pentru tratament și stabilizare (febră, hemoglobină joasă 77, CRP 30, ureia ridicată 14,7, trimitem lista la solicitare) cu îngrijirea de către familie. Să fie făcută imagistica urgent. Achităm. Am fi recunoscători dacă acest mesaj poate fi livrat și Doamnei Ministră Ala Nemerenco. Faceți Vă rog share. Cu Doamne ajută!”, se arată în mesajul publicat pe pagina de Facebook a lui Gheorghe Urschi.

Gheorghe Urschi s-a născut la 18 ianuarie 1948, în localitatea Cotiujenii Marii, r-l Florești (actualmente raionul Șoldănești). A jucat în numeroase spectacole, printre care „Steaua fără nume”, „Jucării de Oțel”, „Jocul dragostei și al întâmplării”, iar pe altele le-a montat și regizat: „Cadrul strict familial”, „Vom trăi și vom vedea”, „Testamentul”, ș.a.

Potrivit Ministerului Culturii, maestrul a făcut parte din cohorta de aur a Teatrului „Luceafărul”, colectiv care a consacrat arta teatrală din Republica Moldova.

„Regele umorului”, cum este supranumit de către colegi, a desfășurat și o prodigioasă activitate televizată, apărând pe micile ecrane în calitate de autor al emisiunii umoristice „Teatrul de Miniaturi”. Printre cele mai consacrate scenete se numără: „Cuscrele”, „Unde ai fost?”, „Extratereștrii”, „Divorțul”, „Inelul”.

În 2008 Gheorghe Urschi a fost decorat cu Ordinul Republicii, iar în 2012 i s-a conferit titlul onorific de „Artist al Poporului”, pentru merite în dezvoltarea genului satirico-umoristic și contribuție la promovarea valorilor morale și spirituale.

În 2011, maestrul a suportat un atac cerebral și a fost nevoit să părăsească scena.