Germania va oferi R. Moldova un grant în valoare de până la 24,7 milioane de euro
Chișinăul a aprobat inițierea negocierilor pe marginea semnării Înțelegerii, întocmite prin schimb de note, dintre Guvernul R. Moldova și cel al Germaniei, privind cooperarea financiară pentru finanțarea mai multor proiecte de dezvoltare.
Potrivit documentului, Guvernul german va oferi R. Moldova un grant în valoare de până la 24,7 milioane de euro. Banii sunt destinați pentru finanțarea a patru proiecte investiționale. Mai exact, este vorba despre:
- „Program deschis de dezvoltare urbană din Moldova”, în valoare totală de până la 13 milioane de euro;
- „Program deschis de dezvoltare urbană din Moldova măsuri adiționale”, în valoare totală de până la un milion de euro;
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
- „Facilitarea dezvoltării IMM-urilor din Moldova”, în valoare totală de până la zece milioane de euro;
- „Facilitarea dezvoltării IMM-urilor din Moldova măsuri adiționale”, în valoare totală de până la 700.000 de euro.
Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) susține că implementarea proiectelor va contribui la consolidarea cooperării moldo-germane pentru dezvoltare și stimularea creșterii economice, dar și la crearea locurilor de muncă și îmbunătățirea infrastructurii urbane.