Fragmente de dronă „Shahed”, depistate lângă satul Etulia din raionul Vulcănești
Poliția de Frontieră anunță că duminică, 11 februarie 2024, în zona frontierei moldo-ucrainene, în apropierea localității Etulia, raionul Vulcănești, au fost depistate fragmente de dronă de tip „Shahed”.
Polițiștii de frontieră anunță că informațiile au fost comunicate autorităților de competență, iar în regiunea căderii rămășițelor de dronă a fost restricționat accesul.
„Menționăm că nu există riscuri sau pericole pentru comunitățile din zonă, iar autoritățile au luat toate măsurile de rigoare pentru menținerea unui climat de ordine, liniște și siguranță publică. Din informațiile autoritățile ucrainene, un atac cu drone a avut loc în noaptea de 9 spre 10 februarie asupra regiunii Izmail, de pe teritoriul Ucrainei, în apropierea de frontiera cu R. Moldova”, anunță Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF).
Polițiștii de frontieră susțin că există bănuială că resturile de dronă depistate ar fi una din dronele doborâte de sistemul anti-aerian ucrainean.
În vederea excluderii dezinformărilor și evitarea panicii în rândul cetățenilor, Poliția de Frontieră ne roagă să păstrăm calmul și să ne informăm doar din surse oficiale.