FOTO/ VIDEO O cisternă înmatriculată în R. Moldova s-a răsturnat în România. Șoferul a decedat

FOTO/ VIDEO O cisternă înmatriculată în R. Moldova s-a răsturnat în România. Șoferul a decedat
Captură de ecran. Sursa foto: Agerpres

O cisternă încărcată cu etanol, înmatriculată în R. Moldova, s-a răsturnat sâmbătă în România. Accidentul s-a petrecut pe drumul naţional DN2 (E85), la Mărăşeşti, informează Agerpres. După intervenția salvatorilor, care au efectuat lucrări de descarcerare, din păcate, medicii au constatat decesul șoferului.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea, la fața locului au intervenit patru echipaje cu două autospeciale de intervenţie, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

„Conducătorul auto a fost descarcerat, din nefericire, echipajul SAJ prezent la faţa locului declarând decesul acestuia”, a precizat ISU Vrancea, citat de Agerpres.

Până în momentul publicării acestei știri, nici autoritățile române și nici cele din R. Moldova nu au venit cu precizări în privința șoferului care se afla la volanul autocisternei. Astfel, nu se cunoaște cu exactitate dacă acesta era cetățean moldovean.

0:00
/
Sursa video: Agerpres